În prezent, echipamentul împrumtat pentru acest proiect se află la Muzeul Județean Mureș și la Muzeul Secuiesc al Ciucului. Printre primele rezultate care fac obiectul conservării patrimoniului material prin arhivare digitală este fotografia reprezentând casa contelui Domokos Teleki.
Casa Teleki a fost reședința contelui Domokos Teleki și se află în imediata apropiere a Cetății Târgu Mureș (actuala Piața Bernády György). Clădirea a fost construită la începutul anilor 1800, în stil baroc, fiind în posesia mai multor proprietari până în perioada interbelică când Biserica Reformată a cumpărat dreptul de proprietate al acesteia.
Fotografia surpinde momentul în care clădirea găzduia atelierul și magazinul unui tinichigiu, clădirea suferind modificări esențiale după renovarea din 1986, schimbându-se totodată și fațada acesteia.
(Fototeca Muzeului Județean Mureș prin amabilitatea Muzeului de Etnografie din Budapesta)