Instituţia din Budapesta şi-a deschis prima bază a reţelei sale de puncte de patrimoniu în Miercurea Ciuc, care va funcţiona ca un birou extern al Muzeului de Etnografie.
Obiectivul Etnospot-ului, situat pe strada pietonală a municipiului, este de a facilita cooperări culturale, educaţionale şi turistice eficiente cu comunităţile locale, în conformitate cu misiunea strategică culturală a muzeului. Un alt obiectiv este transmiterea informaţiior legate de expoziţiile şi colecţiile muzeului din capitala ungară şi predarea cunoştinţelor etnografice prin activităţi pentru familii şi copii.
În discursul său, Magdolna Závogyán a subliniat că etnografia secolului al XXI-lea nu duce la sertare şi arhive, ci către tradiţiile vii şi transmiterea cunoştinţelor bazate pe experienţă.
Lajos Kemecsi, Director general al Muzeului de Etnografie din Budapesta, a declarat că muzeele păstrează cele mai preţioase comori, iar misiunea lor este să le menţină şi să le transmită folosind cele mai moderne instrumente ştiinţifice. Acesta a subliniat că punctele de patrimoniu sunt necesare tocmai pentru ca această transmitere să se realizeze la cel mai înalt nivel şi în conformitate cu aşteptările publicului.
Directorul general a menţionat că Muzeul de Etnografie din capitala ungară are numeroase legături cu muzeele din Ţinutul Secuiesc şi, anul acesta, va deschide o expoziţie de mare anvergură, realizată printr-o cooperare fără precedent. „Muzeele cu tematică maghiară din Ţinutul Secuiesc vor fi prezentate pentru prima dată la Budapesta cu materiale selectate din propriile lor colecţii” – a anunţat Lajos Kemecsi. Expoziţia, care va prezenta şi identitatea secuiască, se va deschide în data de 14 octombrie.
Acesta a mai menţionat că, în septembrie, se va deschide în muzeul din Budapesta cea mai mare expoziţie etnografică permanentă din toate timpurile, în care tematica Ţinutului Secuiesc şi cultura transilvăneană „vor avea o reprezentare de o valoare imensă”.
Sursa: MTI