Nereguli peste nereguli găsite la un bărbat care a intrat într-un stâlp în localitatea Goreni

Nereguli peste nereguli găsite la un bărbat care a intrat într-un stâlp în localitatea Goreni

 

La data de 11 martie a.c., la ora 2:40, pe DJ 154, la km 11+400 m, în localitatea Goreni, un tânăr, de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu un stâlp de telecomunicaţii.

În urma testării cu etilotestul, conducătorului auto i-a rezultat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date figura cu permisul de conducere suspendat.

Accidentul s-a soldat cu 5 victime, dintre care 4 rănite uşor, respectiv conducătorul auto şi trei pasageri  şi o persoană rănită grav, de asemenea pasageră în autoturism.

Faţă de conducătorul auto poliţiştii au luat măsura reţinerii preventive pentru 24 de ore, procurorul din cadrul Judecătoriei Reghin dispunând măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului şi vătămare corporală din culpă.