Din cauza incertitudinilor create de pandemie, la fel ca în 2020, nici anul acesta nu se va organiza festivalul Sziget. Organizatorii au anunţat că unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa, care este cel mai important eveniment turistic al Ungariei, planifică pentru anul 2022 o mare revenire.
“Din păcate, timpul a expirat, a trebuit să luăm o decizie în
ce priveşte Sziget din acest an. Cu inima întristată, dar evaluând
şi responsabilitatea noastră, văzând multitudinea de incertitudini,
indiferent dacă este vorba de călătorie, cazare, de rolul intern şi
internaţional al adeverinţelor de vaccinare, am decis ca de acum
înainte să ne pregătim pentru Sziget de anul viitor”, se arată în
comunicatul remis, joi, agenţiei ungare de presă MTI, care-l
citează pe Tamás Kádár, organizatorul principal al festivalului.
Potrivit documentului, după o lungă pauză, organizatorii
intenţionează o mare revenire în 2022 şi se pregătesc cu
evenimente demne de acest moment.
Tamás Kádár a declarat că cei doi ani fără festival au
îngreunat într-o măsură deosebită viaţa organizatorilor, a
companiilor şi a colaboratorilor care erau legaţi de evenimente,
ceea ce i-a dus într-o situaţie aproape imposibilă pe mulţi din
această industrie, începând de la muzicieni, la personalul care
asigură serviciile de catering, până la subcontractori tehnici.
Celelalte două evenimente majore de muzică pop-rock din
Ungaria, festivalurile Telekom VOLT din Sopron şi Balaton Sound din
Zamárdi nu vor fi nici ele organizate anul acesta, anunţul fiind
deja făcut de organizatori la mijlocul lunii martie.
MTI