Ágnes Nagy este un economist român, care îndeplinește în prezent funcția de membru al Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. Dânsa s-a născut la Tîrgu-Mureş, în 1957. A absolvit cursurile Facultății de Planificare și Cibernetică Economică, din cadrul A.S.E. București, iar în 2005 a obținut titlul științific de doctor în economie. Din 1998 Ágnes Nagy este membru al Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României şi desfășoară în prezent o activitate profesională în învățământul superior, având gradul didactic de conf. univ. dr. la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Prima întrebare pe care i-am adresat-o doamnei Nagy a fost: „Care credeţi că este secretul reuşitei dumneavoastră în plan profesional?” Iar răspunsul a venit cu promptitudine: „Consider că secretul reuşitei profesionale constă în capacitatea de a lucra în echipă, în pregătirea permanentă, în însuşirea noutăţilor în domeniu, precum şi în capacitatea de-a dialoga şi negocia”.
La a doua întrebare, răspunsul a fost la fel de succint şi la obiect. Astfel, dânsa a menţionat că a reuşit să se impună într-o lume dominată adesea de bărbaţi ,,prin profesionalism; niciodată nu am renunţat să mă comport ca o femeie (doamnă) şi nu am vrut niciodată să mă comport ca un bărbat”.
Cum se împacă viaţa de familie cu cariera? ,,Având o familie foarte închegată, un soţ care este partener în adevăratul sens al cuvântului şi niciodată nu am vrut să fiu altceva decât mamă şi soţie în familie. Este vorba despre separarea clară a rolurilor în familie şi în profesie”, a precizat conf. univ. dr. Ágnes Nagy.
Titi Dălălău