În cursul nopţii de (8/9 decembrie), mai multe echipe de medici au prelevat ficatul şi rinichii de la un pacient aflat in moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Este vorba despre un bărbat de 46 de ani, internat în Secţia Clinică ATI.
Rinichii au fost duşi la Cluj, la Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal, ficatul a fost trimis la Bucureşti, la Institutul Clinic Fundeni.
Pregătirea şi menţinerea donatorului, o acţiune extrem de importantă realizată înaintea oricărei prelevări, a fost realizată de către medici şi asistente din cadrul Secţiei Clinice ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu Mureş.
Prelevarea de organe realizată în cursul nopţii trecute este a patra din anul 2019, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.