Galerii independente, Muzeul de artă, Cinema Arta și spații alternative, în total 11 spații culturale, așteaptă pasionații de artă modernă și contemporană cu o serie de expoziții inedite în perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2022.
Noaptea Albă a Galeriilor la Târgu Mureș își propune și de această dată să pună în valoare spațiile profesioniste de artă și să creeze un moment de emulație în jurul galeriilor și al artiștilor vizuali invitați în program în scopul dezvoltării unor noi audiențe pentru scena de artă locală.
Nu în ultimul rând, subliniem participarea specială a unor artiști precum Dan Perjovschi, Mircea Cantor, Vancsa Domokos și Lea Rasovszky cu o serie de lucrări extrem de percutante și de relevante pentru publicul local/global sau pentru perioada pe care o traversăm.
Noaptea Albă a Galeriilor – NAG este un eveniment inițiat în 2007 la București de către Asociația Ephemair și dezvoltat în orașe din România în parteneriat cu organizații locale. Organizatorul celei de a VII-a ediții din Târgu Mureș este Asociatia K’ARTE.
Intrarea este liberă iar programul diferă în funcție de spațiu, după cum urmează.
PROGRAM NAG Târgu Mures 2022:
Mircea Cantor @ Cinema Arta
[Vineri – Duminica: 18.00 – 23.00]
Vineri > Double-Head Matches (2002) – Video projection, 17:17 min
Sambata > Sic Transit Gloria Mundi (2012) – Video projection, 4 min
Duminică > Zooooooom (2006) – Video projection (animation), 3 min
Dan Perjovschi @ NAG Târgu Mures
We are grains of sand in a barricade
(cartoline distribuite de voluntari)
Camera K’ARTE (Str George Enescu Nr 2)
Vineri [18.00 – 23.30] Lea Rasovszky – SOFT WAR: Bubblegun of Sweet Surrender
Sambata [18.00 – 23.30] Fekete Zsolt – Escape from my spleen (vernisaj – ora 20.00)
Duminică [18.00 – 23.30] Diana Gherendi – POLIFON 1985-1989 (vernisaj – ora 19.00)
Galeria Art Nouveau / UAP (Str George Enescu Nr 2)
[Vineri – Duminica: 18.00 – 23.30]
Ioan Tămâian – Acoperișul Universului
Muzeul de Artă / Palatul Culturii (Str George Enescu Nr 2)
[Vineri: 18.00 – 22.00]
Galeria de artă românească modernă / Galeria Ion Vlasiu / Galeria de artă maghiară
B5 Studio (Str Bolyai Nr 5)
[Sambata si Duminica: 18.00 – 23.30]
Budrala Sara – Expozitie debut în cadrul „La prima vedere (2)” (vernisaj – Sambata, ora 18.00)
Casa Bernady (Str Horea Nr 6)
[Vineri: 18.00 – 22.00]
Galeria principala: Molnár Dénes jr. – Expozitie retrospectiva
Galeria foto: Tamás András – 405 (Din lumea navetiștilor anilor ’80)
Winekooltour (Str Calarasilor, Nr. 100)
[Vineri – Duminica: 18.00 – 22.00]
Interzis | Banned (Expozitie de grup / fotografie)
CETATEA MEDIEVALĂ
3G Hub (Bastionul Măcelarilor)
[Sambata si Duminica: 18.00 – 23.00]
Vancsa Domokos – Hungry ghosts – Video projection
Bastionul Tăbăcarilor
[Vineri – Duminica: 18.00 – 22.00]
SAH / Scoala de-Acasa, Hundorf, expozitia rezidentilor
(Vernisaj: 2 octombrie, ora 17.00)
Galeria Cetății (Clădirea Manutanței)
[Vineri – Duminica: 18.00 – 22.00]
„Marcel Iancu. Reconstruind artele România – Israel” 🔞
Turnul Blănarilor
[Vineri – Duminica: 18.00 – 21.00]
Expozitii GYARMATHY János si Mana BUCUR
Detalii pe:
https://noapteagaleriilor.ro/