Firmele IT europene vor putea obține noi finanțări de la un fond de investiții de 250 de milioane de dolari, lasat, joi, cu participarea companiei de investiții Edmond de Rothschild, fondată de unul dintre membrii celebrei familii de bancheri Rothschild.
Compania de investiții londoneză Kennet a lansat, joi, cel de-al cicilea fond de private equity (Kennet V Fund), constituit în parteneriat cu firma elvețiană Edmond de Rothschild.
Kennet V, în valoare totală de 250 de milioane de dolari, va investi în companii de software business-to-busienss din Europa continentală, Marea Britanie și SUA. Fondul a adunat bani de la investitori din Europa și Asia.
Compania de investiții Edmond de Rothschild a fost fondată în anul 1953, la Geneva. Fondatorul, baronul Edmond Adolphe de Rothschild (1926-1997), era membru al ramurii franceze a celebrei familii de bancheri Rothschild.
În prezent, compania de investiții este condusă de Benjamin de Rothschild (57 de ani), fiul fondatorului, și are active sub management de 160 de miliarde de euro.