Firmele mici și mijlocii (IMM), din diverse domenii, vor putea obține noi fonduri europene de câte 2-6 milioane euro pe proiect, dintr-o nouă linie de finanțare POR 2.2-IMM, care urmează să fie lansată anul acesta în aproape toată țara. Bugetul alocat va fi de 150 de milioane euro, cu posibilitate de extindere la 550 milioane euro, potrivit Ministerului Dezvoltării și Lucrărilor Publice.
A fost lansată în dezbatere publică propunerea oficială de Ghid al Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul priorității de investiții 2.2 ”Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor” – un nou apel de proiecte.
Consultarea publică se va derula pe o perioadă de 15 zile calendaristice, începând cu data de publicării variantei de lucru a ghidului, pe website-ul inforegio.ro.
Observațiile și propunerile pot fi trimise prin e-mail, la info@mdrap.ro, pâna la data de 29.05.2020.
Noile fonduri europene vor fi disponibile pentru investiții în aproape toată țara, cu excepția Bucureștiului și a județului Ilfov.
Cei 150 de milioane de euro vor fi distribuiți astfel:
- Nord Est (județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui): 26,265 milioane euro
- Sud Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea): 22,29 milioane euro
- Sud Muntenia (județele Argeș, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ialomița și Călărași): 23,610 milioane euro
- Sud Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea): 17,955 milioane euro
- Vest (Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara): 17,955 milioane euro
- Nord-Vest (județele Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj): 21,495 milioane euro,
- Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu): 20,73 milioane euro.
Din acești bani se vor acorda ajutoare regionale de stat între 2 milioane de euro și 6 milioane de euro, pe proiect.
Peste aceste sume, contribuția beneficiarului la cheltuielile eligibile variază între minimum 30% pentru întreprinderile mici și minimum minimum 55% pentru firmele mijlocii, în funcție și de regiunea de dezvoltare.
Investițiile eligibile pentru co-finanțare prin ajutor de stat regional includ:
- Construirea, extinderea spațiilor de producție/servicii;
- Dotarea cu active corporale, necorporale.
Lucrările de modernizare pot fi considerate eligibile doar în măsura în care sunt aferente unei investiții inițiale.
Proiectul propus în cererea de finanțare trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, investiții în active corporale (construire/extindere/dotare cu active corporale). Este opțională includerea, în proiect, a investițiilor în active necorporale. A se vedea condițiile detaliate de eligibilitate a proiectelor.
Ghid Propus 2.2 IMM APEL 2020 by Claudiu on Scribd