Noi întârzieri la șantierul de la Praid în timp ce solul minei se deplasează și apar infiltrații cu sare
Noi întârzieri la șantierul de la Praid în timp ce solul minei se deplasează și apar infiltrații cu sare

Noi întârzieri la șantierul de la Praid în timp ce solul minei se deplasează și apar infiltrații cu sare

Deși miercuri s-a vorbit despre devierea pârâului Corund în conducte, ulterior s-a considerat mai sigur să se facă acest lucru după finalizarea lucrărilor de betonare aflate desfășurare la părțile de recepție și ieșire ale sistemului de conducte. Nu s-a oferit o dată exactă pentru finalizare, se pare că ar dura aproximativ două săptămâni.

Instrumentele geodezice (sistemul Total Station) amplasate deasupra minei Dózsa au înregistrat în ultimele 24 de ore o deplasare orizontală de 2 mm. Potrivit datelor cumulate, din 12 iunie s-au înregistrat deplasări laterale de 76 mm și verticale de 7 mm față de punctele de referință de la suprafață. Specialiștii au subliniat că aceste valori nu depășesc pragul critic, așadar situația este deocamdată considerată stabilă.

Potrivit lui Ovidiu Ianculescu – director S.G.A. Mureș (Sistemul de Gospodărire a Apelor) în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat precipitații semnificative în zonă, astfel că debitul de apă a rămas constant. Apa este în continuare evacuată prin pompare.

Specialistul a subliniat că conductivitatea apei (indicator al conținutului de sare și minerale) rămâne variabilă: la punctele de măsurare s-au înregistrat valori între 4000 și 12.000 µS/cm, iar spre canion conductivitatea crește treptat. Aceasta sugerează că din versant sau din alte surse încă necunoscute pătrunde apă sărată în cursurile de apă de la suprafață. Prezența apei bogate în ioni de sulfat și clorură, observată și în probele anterioare, confirmă salinizarea naturală a zonei.

Foto: szekelyhon.ro și szekelyfold.online