Noua Unitate de Suport Medical COVID-19, construită în timpul stării de urgenţă prin reamenajarea sălii polivalente de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, primeşte, începând de luni, primii 10 pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, proveniţi din alte judeţe.
„În cadrul unităţii COVID-19 de la Târgu Mureş funcţionează practic două compartimente, unul pentru pacienţi critici, unde sunt 20 de paturi, şi unul de cazuri uşoare sau intermediare, cu 30 de paturi. În prima etapă vom începe cu cazurile critice pentru care astăzi (luni – n.r.) suntem pregătiţi şi la ora 22,00 vom primi 10 pacienţi, iar până la sfârşitul săptămânii vom avea capacitatea dublă, practic de 20 de pacienţi critici. Suntem organizaţi din punct de vedere al resurselor umane cu personal medical din partea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş în marea lor majoritate, dar avem un număr important de colegi aduşi prin detaşare de la toate celelalte spitale din judeţ. În total sunt aproximativ 140 de cadre medicale, medici, asistenţi infirmieri şi personal auxiliar care vor deservi această unitate de la Târgu Mureş”, a declarat medicul coordonator al unităţii COVID-10 din Târgu Mureş, doctorul Horaţiu Moldovan.
Potrivit acestuia, cele 20 de paturi pentru pacienţi critici au toate dotările necesare şi pot asigura inclusiv ventilaţia mecanică, iar pentru celelalte paturi există monitorizare şi oxigen pentru cazurile uşoare sau intermediare.
„În ceea ce priveşte pregătirea personalului, aceasta s-a făcut gradul al şi se va face gradul al până când vom ajunge la capacitate maximă (…). Au venit deja colegii şi au fost instruiţi de către specialiştii de la terapie intensivă în ceea ce priveşte circuitele funcţionale şi în ceea ce priveşte partea medicală, iar această instruire va continua şi cu colegii care vor fi detaşaţi şi în zilele următoare. Nu vorbim despre anestezie şi terapie intensive, vorbim despre pacienţi critici şi este o mică diferenţă pentru că astea sunt condiţiile actuale şi vă dau un exemplu că pentru cinci pacienţi este nevoie de două asistente”, a precizat Moldovan.
Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a declarat că noua Unitate de Suport Medical COVID-19 de la Târgu Mureş este destinată inclusiv pacienţilor care provin din alte judeţe.
„În urma discuţiilor purtate cu domnul secretar de stat Raed Arafat şi având în vedere nevoia şi presiunea existentă la nivel naţional pentru locurile la ATI, pentru unitatea de suport COVID de la Târgu Mureş au fost operaţionalizate, în primă fază, un număr de 10 paturi destinate pacienţilor în stare critică cu nevoie de ventilare mecanică, urmând ca la finele acestei săptămâni să dublăm capacitatea. De asemenea, pot să vă spun că un număr de 30 de paturi vor deservi şi pacienţii care sunt într-un stadiu intermediar, aşadar începând de astăzi şi noi suntem pregătiţi să primim pacienţi şi din alte judeţe, dacă situaţia o impune”, a declarat Mara Togănel.
Noua Unitate de Suport Medical COVID-19, de tip modular, a fost inaugurată în luna mai de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban, fiind realizată într-un timp record.
Unitatea este destinată bolnavilor confirmaţi, cu simptomatologie moderată, este amenajată pe o suprafaţă total construită de 2.369 de metri pătraţi, spaţiile de îngrijire medicală fiind desfăşurate pe 1.901,5 metri pătraţi, unde se pot asigura condiţii optime de îngrijire în 90 de paturi.
Unitatea de Suport Medical COVID-19 dispune de un spaţiu de triaj pentru pacienţi, 42 de saloane de unu-două paturi (toate paturile sunt de tip terapie intensivă, monitorizate), cu circuite adaptate, specifice bolilor infecţioase, precum şi toate spaţiile anexe necesare bunei desfăşurări a activităţii în condiţii de siguranţă.
Fiecare salon dispune de acces la oxigen medicinal alimentat de la staţia centrală, precum şi celelalte utilităţi necesare, iar o parte dintre ele sunt conectate şi la reţeaua de aer comprimat, permiţând, la nevoie, tratamentul intensiv, inclusiv ventilaţie mecanică a bolnavilor critici. Unitatea este prevăzută cu accese separate pentru pacienţi, pentru personalul medico-sanitar, pentru aprovizionarea cu medicamente, hrană şi alte materiale, precum şi pentru eliminarea deşeurilor contaminate.
Universitatea a iniţiat şi conceput proiectul şi a amenajat spaţiile din interior şi din exterior, inclusiv compartimentările interioare pentru saloane şi spaţiile de suport pe care le-a pus la dispoziţie Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în timp ce ceilalţi parteneri au oferit suport material şi tehnic.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a realizat instalaţiile de curent electric, oxigen şi aer comprimat, a dotat cu echipamente şi mobilier medical unitatea, a completat unele detalii de amenajare interioară şi s-a organizat pentru asigurarea resursei umane şi materiale.
De asemenea, Consiliul Judeţean Mureş a asigurat resursele financiare pentru finalizarea proiectului şi operaţionalizarea acestuia, iar Direcţia de Sănătate Publică a asigurat consultanţa şi avizele necesare, alături de alte autorităţi locale şi sub coordonarea Instituţiei Prefectului Mureş. AGERPRES