Noul episcop al Bisericii Unitariene Maghiare, István Kovács, a fost înscăunat sâmbătă după-amiază, la Cluj-Napoca.
În cadrul ceremoniei, cel de-al 32-lea episcop al Bisericii Unitariene a spus că cel care reuşeşte să aprecieze amploarea misiunii sale se va simţi, în mod inevitabil, nedemn de această sarcină. Episcopul a adăugat: răspunsul la această luptă interioară vine din rugăciune. Dumnezeu nu îi cheamă pe cei potriviţi, ci îi face potriviţi pe cei care simt chemare , a spus episcopul.
István Kovács şi-a construit predica pe ideea căutării libertăţii. Astfel, a afirmat că adevărata libertate reprezintă ataşamentele: ataşamentul faţă de Dumnezeu, de familie, de Biserică, de patrie, de lumea care a fost creată.
În opinia sa, Dumnezeu a oferit cultelor religioase din Transilvania ocazia de a se apropia unul de celălalt, pentru asta fiind nevoie să îşi ceară, în mod sincer, scuze unii altora pentru păcatele săvârşite în trecut. Episcopul a subliniat că atunci când ameninţarea a două extreme, fanatismul religios şi curentele antireligie reprezintă un pericol pentru lume, – Bisericile au nevoie una de cealaltă. “Domnul ne invită la o libertate în care să ne iubim şi să ne ajutăm unii pe ceilalţi”, a spus István Kovács.
Noul episcop a fost salutat de reprezentanţi ai Bisericilor Romano-Catolice, Luterane, Reformate, Greco-Catolice şi Ortodoxe. Béla Kató, episcopul Eparhiei Reformate din Ardeal, a evocat momentul când în 1988 el şi episcopul înscăunat au început să slujească în acelaşi timp în localităţi vecine din Secuime. În opinia sa, ceea ce îl face pe István Kovács potrivit pentru a ocupa funcţia de episcop este faptul că făcut, întotdeauna, mult mai mult decât a fost obligatoriu.
Mesajul premierului ungar Viktor Orbán a fost citit de către secretarul de stat Miklós Soltész. În scrisoarea sa, prim-ministrul Ungariei a evidenţiat că atunci când, în urmă cu nouă ani, comunitatea unitariană maghiară – ruptă în două după Trianon – s-a declarat a fi, din nou, o singură comunitate unită, a fost un moment înălţător pentru întreaga Ungarie. În opinia şefului guvernului de la Budapesta, asta a dovedit că “ceea ce a fost separat de puteri ostile, de ideologii groteşti şi de răutatea umană, poate fi reunit – chiar şi după nouă decenii – printr-o credinţă comună şi o unitate naţională care s-a înfăptuit deasupra graniţelor”.
Viktor Orbán i-a urat noului episcop să fie un paznic curajos al moştenirii culturale şi spirituale create de unitarieni în nişte condiţii foarte grele, în decursul a cinci secole, o moştenire creată de singura confesiune istorică a creştinătăţii care a fost fondată de maghiari, respectiv i-a urat să îşi aducă aportul la îmbogăţirea acestei moşteniri.
În mesajul video pe care l-a transmis, László Kövér, preşedintele Parlamentului Ungariei a spus că restrângerea sau ameninţarea altor comunităţi naţionale în credinţa şi identitatea lor este autodistructiv.
“Adevărata putere este reprezentată – şi totodată alimentată – de ocaziile în care asigurăm tuturor protejarea demnităţii, a credinţei şi a identităţii, dacă ne asigurăm că toată lumea se simte acasă în ţara în care s-a născut”, a spus.
Politicianul maghiar a îndemnat popoarele din regiune să fie unite. “În Europa Centrală, în Bazinul Carpatic, împreună suntem o forţă, separat suntem slabi”.
Victor Opaschi, secretarul de stat român responsabil pentru culte, a invitat noul episcop şi Biserica Unitariană la un parteneriat.
István Kovács a fost ales episcop în luna iunie a anului trecut şi a slujit în această calitate încă de atunci, însă din cauza epidemiei de coronavirus ceremonia de înscăunare s-a desfăşurat abia acum.
MTI