Noul preşedinte al filialei PSD Mureş, deputatul Vasile Gliga, ales vineri seara cu unanimitate de voturi de cei 420 de delegaţi prezenţi la Conferinţa Judeţeană, a propus o rezoluţie prin care se susţine că meritocraţia va deveni principiul de promovare în partid.
‘Se ştie că pentru fiecare om recunoaşterea unor merite reprezintă un stimul. În acelaşi timp, nerecunoaşterea acestora reprezintă o sursă de demoralizare pe termen lung. Deseori competiţia, chiar în propriul partid, este dură. În acelaşi timp, este recunoscut faptul că maturitatea şi calitatea unei organizaţii politice este dată de nivelul de cultură specifică a acesteia (…) Acceptă realitatea că va exista în permanent o luptă între generaţii. Nu toţi oamenii acceptă trecerea prin toate etapele fireşti ale evoluţiei. Cunoscând toate acestea, se impune ca în organizaţia judeţeană Mureş a PSD meritocraţia să devină necondiţionat factor al procesului evolutiv normal’, a arătat Vasile Gliga în Rezoluţia supusă aprobării Conferinţei Judeţene a PSD Mureş.
În document se arată că Rezoluţia a fost propusă din dorinţa de a impune un nou spirit în cadrul organizaţiei, după o perioadă de frământări destul de lungi şi că punctele acesteia vor deveni repere ale conducerii nou alese.
Gliga a subliniat în Rezoluţie că toţi cei care îşi asumă responsabilităţi de conducere în PSD Mureş trebuie să militeze pentru o serie de elemente fundamentale, cum ar fi respectul reciproc, recunoaşterea competiţiei, a consecvenţei politice, recunoaşterea contribuţiei aduse la prestigiul partidului şi să dea dovadă de moralitate.
‘Deşi unora o să li se pară aceste exigenţe ca fiind idealiste, trebuie să tindem să le respectăm cu toţii dacă dorim să clădim ceva solid care să reziste în timp. Cu cât suntem mai numeroşi cei care aderăm la aceste valori morale şi urmărim respectarea lor, cu atât mai mult sunt şanse ca aceste deziderate să se aplice constant şi deplin în cadrul organizaţiei noastre’, a susţinut Vasile Gliga.
Acesta a spus că unii membrii PSD se mulţumesc ca prestaţia lor în cadrul partidului să le fie recunoscută doar pe plan moral în cadrul comunităţilor din care fac parte, iar o parte sunt motivaţi de perspectiva recunoaşterii competenţei profesionale prin diferite modalităţi – cooptarea în diferite poziţii a ierarhiei de partid, în administraţie la nivel local sau central. PSD Mureş are în acest moment 6.640 de membri.
La Conferinţa Judeţeană a PSD Mureş a participat vicepreşedintele BPN al PSD, Ecaterina Andronescu, precum şi secretarul de stat din Ministerul Apărării Naţionale, Vasile Costea.
AGERPRES