Katalin Novák, noul peşedinte ales al Ungariei, care mâine îşi va prelua mandatul, şi-a format noua echipă despre care a declarat, pentru agenţia ungară de presă MTI, că va fi formată din specialişti excelenţi.
Aceasta a precizat că secretarul de stat Gergely Ekler va rămâne în continuare şeful Administraţiei Prezidenţiale, la Palatul Sándor din Budapesta, iar Tamás Schanda va fi şeful ei de cabinet.
Activitatea mea în calitate de preşedinte va fi susţinută de o serie de diplomaţi cu experienţă care se vor afla în fruntea departamentelor, a subliniat preşedintele ales. Kristóf Altusz, fost ambasador la Copenhaga, se va ocupa de problemele de diplomaţie, István Manno, fost ambasador în Irlanda, va fi şeful de protocol, iar László András Király, fost ambasador al Ungariei la New Delhi, va fi şeful departamentului de planificare şi analiză.
Katalin Novák a anunţat că generalul István Kun Szabó va continua să fie şeful departamentului securităţii naţionale. Mátyás Módos se va ocupa de problemele constituţionale şi juridice, în timp ce Tünde Volf-Nagy, jurnalist de televiziune, va fi responsabilă cu comunicarea. Richárd Kreutzer se va ocupa de departamentul economic, iar Katalin Vicze va coordona activitatea cabinetului prezidenţial.
Ceremonia de învestire a preşedintelui ungar va începe cu o slujbă ecumenică, în data de 14 mai, la Biserica Reformată din Budapesta, situată în Piaţa Kálvin, iar discursul de învestire va fi rostit în zona destinată ceremoniilor din Piaţa Kossuth, aflată în faţa Parlementului ungar.
MTI