Noul termen de finalizare a construirii noii centrale a Romgaz de la Iernut este 30 iunie 2021 și nu finalul anului în curs, cum se preconiza inițial, iar Guvernul se vede nevoit să modifice din nou legislația în vigoare pentru ca investiția să nu piardă finanțarea nerambursabilă de peste 320 milioane lei acordată pentru proiect din banii încasați de România din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate gratuit de către Uniunea Europeană, în baza normelor comunitare. În primăvară, directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru, explica succint la Profit TV motivele întârzierii lucrărilor. „Sunt dificultăți vizavi de partenerul Duro Felguera, altfel se muncește pe șantier, sunt 200 și ceva de muncitori. Guvernul ne-a ajutat mult cu HG-ul de prelungire a Planului Național de Investiții (PNI). Ne întâlnim cu toți contractorii ca să încercăm să adoptăm formula contractuală finală. Totul a plecat de la o datorie a Duro Felguera față de General Electric, de 14 milioane euro. Spaniolii aveau probleme financiare din 2016, care în timp s-au amplificat, au luat bani de la Romgaz și n-au plătit mai departe la General Electric”, spunea, public, Volintiru.
Pe de altă parte, cei de la Duro Felguera au anunțat pe 28 mai, într-o raportare către Bursa spaniolă, că asocierea Duro Felguera-Romelectro a ajuns la un acord cu clientul Romgaz care prevede prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor până pe 26 decembrie, eliberarea unei sume de 11,4 milioane euro din garanția de bună execuție reținută de client, de natură să permită consorțiului să-și plătească subcontractorii, precum și recunoașterea de către Romgaz a unor pretenții de 14 milioane euro, ceea ce, potrivit companiei spaniole, urma să genereze o îmbunătățire de 3 milioane euro a rezultatului obținut de Duro Felguera din proiectul Iernut. Ulterior, la finalul lunii august, Duro Felguera a anunțat că a solicitat oficial sprijin financiar de la Guvernul spaniol, în valoare cumulată de 100 milioane euro, ca urmare a problemelor financiare determinate de pandemia COVID-19. Astfel, compania a cerut împrumuturi de 70 milioane euro și o majorare de capital de 30 milioane euro prin intermediul Fondului de 10 miliarde euro creat de autoritățile spaniole pentru sprijinirea solvabilității companiilor afectate financiar în pandemie.