Târgul de Cariere vă aşteaptă cu 1500 de oportunităţi, joi, 16 martie 2017, la Teatrul Național din Târgu-Mureș. Această ediţie a Târgului vine cu noutăți: competiții contracronometru, workshopuri și consiliere profesională!
Peste 25 de companii și organizații recrutează joi la Târgul de Cariere Tîrgu-Mureș în foiareul Teatrului Național ce se transformă într-un adevărat centru al carierei. Peste 25 de companii și organizații vor organiza mini-interviuri, competiții, workshopuri și seminarii adresate celor interesați de creștere profesională și de noi oportunități de carieră.
„Companiile pregătesc competiții contracronometru de testare și mini-interviuri pentru candidați, vom avea concursuri și treasure hunt, dar aducem în Mureș și Standul de Demisii, locul unde participanții decid dacă locul de muncă actual e cel potrivit pentru ei sau nu și unde primesc consiliere profesională”, spune Corina Brândușan, PR Managerul Târgului de Cariere (TdC).
În ce domenii caută companiile angajați la Târgul de Cariere
Târgul de Cariere va reuni companii care caută colegi în domenii precum inginerie, auto & automotive, servicii, producție, retail, telecomunicații, marketing, educație, training, turism, resurse umane și altele. „În această primăvară avem 14 poziții deschise în diverse domenii, în special în zona de producție și inginerie. Căutăm atât persoane fără experiență dar cu dorința de a învăța o meserie, cât și specialiști cu experiență în mentenanța electrică sau mecanică, logistică sau inginerie de proces. De asemenea, avem oportunități de practică pentru studenți în mai multe departamente din companie”, afirmă reprezentanții CIE Matricon.
Companiile care recrutează:
Recrutări fac companii precum Bosch Rexroth, CON-A, McDonald’s, MHP-a Porsche Company, KUKA Systems, CSi România, Stefanini, Vodafone, Accenture, CamelWeb, Kastamonu Romania, msg systems Romania, Desk Mureș, Global Art Production, IRUM, JacTravel, JYSK, Maros Megyei Ifjúsági Egyeztető Tanács (MIET), MicroFuzzy, Partybox, Renania, Universitatea „Petru Maior” Târgu-Mureș.
„Căutăm ingineri cu diferite specializări (mecanică, electromecanică, electrică, electronică, automatizări) pentru unitatea de producţie din Blaj, județul Alba, precum și studenți cu aceleași specializări”, anunță recrutorii de la Bosch Rexroth.
Participă la workshopuri și Speed Challenge-uri
În cadrul Târgului de Cariere vor avea loc workshopuri și competiții contracronometru. Specialiștii Google aduc la Mureș Atelierul Digital – Digital Jobs, un curs care prezintă oportunitățile din mediul online și cerințele necesare pentru a obține un job în digital marketing.
Mai mult, candidații au ocazia să afle direct de la experți, prin intermediul unor exerciții practice, cum pot folosi social media în experiența lor profesională. Un workshop pe această temă va fi livrat de Smart HR.
Impactul social media asupra recrutării 16 Martie ora 12:00, Palatul Culturii (Sala Mică)
Atelierul Digital Google – Digital Jobs 16 Martie ora 16:00, Palatul Culturii (Sala Mică)
Participarea la workshopuri e gratuită, însă locurile sunt limitate. Înscrieri se fac online: http://targuldecariere.ro/targu-mures/seminarii.
Susține cercetarea și bucură-te de suprizele TdC
Târgul de Cariere se implică anul acesta în susținerea cercetării. Astfel, candidații și companiile pot dona pentru a susține acestui domeniu. Campania Cutting-Edge Research (CER) își propune să susțină cercetarea în România și să le arate tinerilor că și în țară îți pot construi o carieră de succes. Campania are ca scop strângerea de fonduri pentru organizarea unei școli de vară la care vor participa tineri olimpici la fizică. Organizatorii TdC pregătesc premii și surprize pentru participanți. Astfel, cei care vor dona în cadrul târgului pentru susținerea cercetării în România au ocazia să câștige un weekend la Poiana Brașov, abonamente la UNTOLD festival și vouchere la Street Food Festival, iar cei care participă la Treasure Hunt pot obține cărți și au ocazia să urmeze cursuri organizate de Smart HR. În plus, în cadrul TdC va fi amplasat Standul de Demisii, locul unde candidații vor putea discuta cu recrutorii despre viața lor profesională și vor putea decide dacă jobul lor actual e cel potrivit pentru ei.
Târgul de Cariere Cluj are loc joi, 16 martie 2017, la Teatrul Național din Târgu-Mureș. Accesul este liber. Toate detaliile despre Târgul de Cariere și oportunitățile profesionale sunt pe www.targuldecariere.ro, aflăm de la Corina Brânduşan, PR manager al TdC.