Prim vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL), Dorin Florea, a declarat marţi, la Târgu Mureş, că la reuniunea de vineri a Colegiului Director a formaţiunii se va face o analiză clară a rezultatului alegerilor parlamentare, dar că el nu este pentru ‘a lua capete rapid’.
Sunt pentru o analiză clară şi pertinentă, nu sunt pentru a lua capete rapid apoi să încerci să ai o satisfacţie de moment pentru ca după aceea să o porneşti de la capăt. Nu, o analiză serioasă cu toţi oamenii de faţă şi să vedem ce e mai bine pentru partid. Nu iei o decizie la supărare, la nervi sau să facem un congres aşa cum unii fac întâlniri al cinematograf (…) Vineri este convocat comitetul director. Singur că nimeni nu se cramponează de funcţii, asta e cel mai simplu lucru să pui mandatul jos şi să spui că ‘nu mă interesează, plec în concediu’. Nu. Este o atitudine responsabilă pe care trebuie să o facă conducerea partidului şi oamenii care ţin cu adevărat la valorile dreptei. Eu ţin la valorile dreptei, sunt absolut convins că putem coaliza dreapta’, a arătat Dorin Florea.
Politicianul a spus că el nu dă vina pe nimeni pentru rezultatul obţinut şi nici nu agreează ideea lansată de unii că PDL ar fi putut să obţină un scor mai bun dacă nu ar fi fost în Alianţa România Dreaptă.
‘Eu mă îndoiesc de acest lucru. Astea-s declaraţii la supărare ale anumitor persoane care sunt mai vocale. Dar aşteptaţi-vă ca şi conducerea partidului şi oamenii responsabili din acest partid se vor manifesta în cadrul unui for de conducere a partidului. Şi nu avem niciun fel de reţinere ca în cazul în care am întrevăzut posibilitatea în care partidul să îşi recapete vigoarea şi forţa, o facem fără nicio reţinere’, a spus Dorin Florea.
Liderul PDL crede că partidul a fost sancţionat ‘în mod cu totul şi cu totul spectaculos nu doar la alegerile acestea’ şi că aceasta este consecinţa ‘nivelului de erodare, după o guvernare dificilă, într-un moment dificil al partidului’.
Florea a arătat că PDL se aştepta la o astfel de situaţie, chiar dacă planul era ‘de a trece de 20%, 21, 22, chiar 23%’.
‘Nu am reuşit. Sigur că trebuie făcute analize serioase şi gândite, acest lucru trebuie făcut cu uşile închise ca un partid responsabil pentru că nu cred că ridicatul pe gard şi cotcodăcitul excesiv ar duce la rezolvarea problemei dreptei în România. Toţi suntem conştienţi că dreapta trebuie reformată, toţi suntem conştienţi că trebuie unită dreapta şi trebuie găsite soluţii cum şi ce se face. Resping declaraţiile la supărare, mulţi au făcut – dar să le facă în nume personal şi în numele familiei lor. Declaraţiile oficiale se vor face după o analiză în care se va vedea în ce direcţie trebuie să se organizeze PDL pentru a reprezenta cu adevărat societatea românească care gândeşte şi se manifestă de dreapta. Trebuie analizată inclusiv prezenţa la vot, inclusiv relaţia cu societatea responsabilă, trebuie văzut (…) Dacă facem analize din 41% şi vedem care ar fi acea manipulabilă tot timpul – pentru că fiecare am dus campanii electorale şi ştim că aproximativ 20% din societatea românească a votat într-un mod conştient şi raţional’, a mai susţinut politicianul.
Acesta a precizat că România a mai trecut prin astfel de experienţe, că ‘sancţiunile au fost şi rămân de analizat’ şi că trebuie făcute studii serioase ‘şi nu să căutăm să ne flagelăm şi să scoatem rapid ţapi ispăşitori’.
‘Dacă sunt oameni care au greşit, sunt convins că vom fi un partid matur să reuşim să luăm deciziile şi hotărârile care sunt necesare (…) Oamenii responsabili din PDL nu o să facă declaraţii acum pentru că aceste lucruri trebuie analizate în Colegiul Director. Sigur că toată conducerea partidului se va pune la dispoziţia unui for, dar aia nu înseamnă că venim şi cerem capul cuiva. Nu. Avem nevoie de orice militant în cadrul partidului, ştim foarte bine ce responsabilitate şi forţă are fiecare, ştim de asemenea că s-a luat partidul într-un moment cât se poate de dificil şi să nu se îmbete cineva că referendumul de atunci s-a transmis în totalitate spre PDL. PDL a fost sancţionat datorită greşelilor de comunicare făcute la vremea respectivă’, a mai spus Dorin Florea.
AGERPRES