În ultimele zile s-au întors în țară mii de cetățeni din țările aflate atât în ”zona roșie” (Italia) cât și în ”zona galbenă”(Germania).
Unii dintre ei nu au respectat măsurile de siguranță luate de autorități, au omis să menționeze zona de unde au venit și se plimbau nestingeriți prin localități, punând în pericol sănătatea cetățenilor.
De aceea ne putem aștepta ca în următoarea perioadă numărul cazurilor de infecție să crească.
Până ieri Cancelaria Prefectului emitea un comunicat despre situația Covid-19 în județ. Dacă e să dăm crezare unui document nesecret emis de secretarul de stat Gheorghe Sorescu, adresat Instituției prefectului de azi înainte nu vor mai comunica niciun fel de informații despre numărul de teste COVID-19 efectuate, despre numărul de persoane depistate pozitiv, sau despre starea pacienților.
Prefectura ar urma să emită un Comunicat unic despre măsurile luate pentru împiedicarea răspândirii și combaterea Covid-19, despre amenajarea locurilor de carantină, fără a menționa locația, primirea materialelor de protecție și măsurile de ordine publică.
Celelalte întrebări referitoare la subiectele de mai sus vor primi răspuns doar la nivel național de la Grupul de Comunicare Strategică.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.