Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că în urma incidentelor de luni, nu va mai permite desfăşurarea niciunui marş în oraş, cu excepţia unor manifestări comemorative. ‘Nu voi mai permite niciun marş de-acum încolo. Târgu Mureşul nu trebuie să fie poligonul răsfăţaţilor, a dezmăţaţilor, a istericilor, a penalilor, a interzişilor şi aşa mai departe. Mi-a făcut o impresie proastă modul în care s-au manifestat pe stradă. Mi-ar fi fost ruşine dacă eram maghiar să asist la asemenea circ. Comemorarea e comemorare, pui o lumânare, dar circul de care s-a avut nevoie a fost pentru a face Târgu Mureşul să arate ca o zonă conflictuală’, a accentuat primarul.
Edilul a arătat că după marşul secuilor a primit două cereri de autorizare a unor manifestaţii din partea a două organizaţii româneşti, Noua Dreaptă şi Uniunea Vatra Românească, că nu le va permite acestora să organizeze vreun marş prin oraş. ‘Nu le vom permite nici lor marşuri, tocmai pentru a cruţa târgumureşenii. Vatra Românească şi Noua Dreaptă pot să facă miting de comemorare, dar nu marş. Vor să le facă în 16 şi 27 martie’, a afirmat primarul.
Dorin Florea a mai spus că va fi mai restrictiv în privinţa autorizării unor mişcări de stradă şi şi-a exprimat regretul că primarii din Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe, Raduly Robert şi Antal Arpad, au participat la acţiunea revendicativă de la Târgu Mureş a Consiliului Naţional Secuiesc. ‘Vă anunţ acum în mod direct că voi fi foarte restrictiv de-acum încolo în ceea ce înseamnă folosirea Târgu Mureşului ca poligon de încercare pentru nervii, umorile, hormonii sau orice fel de atitudini pe care unii le consideră că manifestări în spaţiul public. Regret foarte mult că administraţiile din Covasna şi Harghita au fost prezente la Târgu Mureş, la această manifestare care iar a adus o pată neagră Târgu Mureşului. Auzeam tot felul de politruci cerând UDMR-ului nu ştiu ce. Ce să-i ceri, când reprezentanţii lor de vârf erau în Târgu Mureş cu steagul în braţe? Cum să te delimitezi? O să găsesc o modalitate prin care aceste lucruri să nu mai fie poligon de încercare pentru campaniile electorale, debuturi campaniile, sfârşitul campaniilor sau răfuieli personale’, a subliniat Dorin Florea.
Primarul a mai afirmat că el nu merge la Sfântu Gheorghe sau la Odorhei ‘să deranjeze populaţia’ şi că nu înţelege de ce colegii săi primari, precum şi preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, au încurajat o astfel de manifestare.
AGERPRES
Update: În aceeași conferință de presă, primarul Dorin Florea a mai anunțat că și-a dat acordul pentru organizarea activităților pe data de 15 martie, zi în care UDMR a pregătit manifestări cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Deși citat de Radio Tîrgu-Mureș, Dorin Florea spune că a avizat aceste manifestări, viceprimarul Ionela Ciotlăuș, membru în comisia de avizare a adunărilor publice, spune că încă nu există eliberat acel document: „La solicitarea UDMR a fost analizată cererea lor de a organiza activitatea comemorativă de la Obeliscul secuilor martiri și parada husarilor călare(…). Comisia, în unanimitate aprobă organizarea acțiunii comemorative la Obeliscul secuilor martiri și respinge de asemenea în unanimitate solicitarea de paradă călare a husarilor”. Viceprimarul Ionela Ciotlăuș mai spune că decizia de interzicerea a paradei călare a fost luată din cauză că în Codul Rutier, la articolul 71, interzice accesul călare pe drumurile publice din municipii.
Calea juridică, dacă Dorin Florea ar aviza și parada husarilor, ar fi ca avizul să se întoarcă la comisie. Ionela Ciotlăuș explică și de ce: „Avizul nostru este consultativ, e adevărat că decizia primarului este suverană, dar și în aceste condiții, dacă aprobă parada husarilor, trebuie să revină în comisie solicitarea UDMR prin care să se stabilească clar câți cai vor participa, despre câți husari este vorba, că pot fi 500, pot fi 2, pot fi 50, oricâți”. Acest lucru, mai spune viceprimarul, încă nu s-a întâmplat până la această oră.