Starea de alertă a fost prelungită de Guvern, dar se permite organizarea unor evenimente -test, sportive și culturale, cu depășirea capacității de 50%. Însă accesul va fi permis persoanelor care sunt vaccinate, au un test negativ de COVID-19 sau au trecut prin boală.
„Nu împărțim populația în vaccinată sau nevaccinată. Nu vrei să te vaccinezi, te testez”, a precizat secretarul de stat Raed Arafat.
De asemenea, s-a eliminat restricţia privind participarea la pelerinaje religioase sau procesiuni, dacă sunt respectate măsurile de protecție sanitară anti-COVID-19.
Se menține interdicția unor evenimente în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, organizarea de nunți și botezuri în spații închise sau deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi.
Condiții pentru participarea la evenimente sportive-pilot:
- competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor, doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea CNSU pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății, participarea fiind permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, se află în perioada cuprinsă între a 15 și a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau prezintă rezultatul unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau a unui test antigen în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății.
Condiții pentru participarea la evenimente culturale/artistice-pilot:
- activitatea cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, se poate desfășura cu participarea publicului peste 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea CNSU pe baza propunerii Ministerului Culturii și cu avizul Ministerului Sănătății, participarea fiind permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, se află în perioada cuprinsă între a 15 și a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Culturii și Ministerului Sănătății. (sursa hotnews)
Detalii: https://bit.ly/33BDK6J