Cazurile de pneumonie au crescut cu 50% faţă de anul trecut, în timp ce virozele respiratorii au crescut cu 30%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat, luni, Gabriela Uifălean, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Mureş.
‘Cel mai mare număr, deci vârful sezonului a fost în săptămâna 18-24 februarie, când am avut 6.240 de cazuri de viroze, plus 2.014 pneumonii. După această dată a început să descrească. În ultima săptămână de raportare avem 5.185 de viroze, 1.863 pneumonii şi trei cazuri de gripă, două de tip B, iar unul de tip AH1. Cazurile înregistrate au fost medii şi uşoare, B-urile în general tratate la domiciliu, iar tipul A la a fost tratat spital, dar au fost cazuri uşoare, care nu au prezentat complicaţii, deja fiind externate. În aceeaşi perioadă a anului trecut, când am avut vârful de cazuri, au fost 4.600 de viroze, pneumonii 1.100, dar mult mai multe în acest an’, a arătat Gabriela Uifălean, care a admis că numărul cazurilor de viroze din statistici sunt doar cele care au ajuns la medicii de familie, nu şi cele tratate acasă.
Reprezentanţii DSP Mureş susţin că acest val de pneumonii şi viroze respiratorii s-a declanşat pe fondul imunităţii slăbite a organismului în această perioadă, dar şi din cauza încălzirii bruşte a vremii.
Preşedintele Colegiului Medicilor de Familie Mureş, dr. Remus Şipoş, a declarat la rândul său că numărul mare de viroze respiratorii şi de pneumonii i-a pus în dificultate pe medicii de familie, care au fost nevoiţi să consulte şi până la 38 de pacienţi pe zi, în condiţiile în care limita medie prevăzută şi decontată de Casa de Asigurări de Sănătate este de 20 de consultaţii pe zi.
AGERPRES