În săptămâna 14-20 ianuarie 2019, la nivelul județului Mureș s-au înregistrat 4.497 de viroze și 1.853 de pneumonii, potrivit datelor comunicate miercuri de Direcția de Sănătate Publică Mureș. Dintre acestea, au necesitat internarea 43 de cazuri de viroze și 123 de pneumonii.
Numărul virozelor este în creștere față de săptămâna anterioară, când se înregistrau 4.400 de cazuri (dintre acestea, 60 necesitând internarea), însă cel al pneumoniilor este mai mic decât atunci, când se înregistrau 1.950 de cazuri (cu 121 de internări).
În prima săptămână a anului 2019, au fost 2.482 de cazuri de viroze, 1.162 de pneumonii, precum și 2 de gripă, ambele soldate cu decesul persoanelor.
Anul trecut, în perioada similară (a treia săptămână din an), se înregistrau 4.038 de viroze, 1.535 de pneumonii și un caz de gripă.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.