Palatul Victoria din capitală a fost gazda unei întâlniri între premierul Ludovic Orban și reprezentanții companiei Azomureș, principalul producător de îngrășăminte chimice pentru agricultură.
„Am avut o întâlnire constructivă cu premierul Ludovic Orban. Am prezentat activitățile de pe platforma Azomures și rolul nostru în asigurarea securității alimentare în România, prin furnizarea de îngrășăminte pentru agricultură. 70% din îngrășămintele produse în Târgu Mureș sunt utilizate în fermele românești, aproape jumătate din cantitatea totală utilizată în agricultura locală. Susținem un mediu legislativ predictibil, care ne permite să elaborăm planuri pe termen lung. România câștigă astfel din veniturile colectate la bugetul de stat, direct din activitățile noastre și indirect din lanțul economic creat de distribuitori, transportatori, utilizatori finali. Am transmis mesajul Ameropa, care și-a reafirmat angajamentul de a continua toate activitățile, urmând să investim și mai mult în economia românească”, a declarat Harri Kiiski, directorul general al Azomureș.
Discuțiile au vizat perspectivele și strategia de dezvoltare a companiei pentru următorii ani. Premierul Ludovic Orban a subliniat că este adeptul asigurării unui climat legislativ și fiscal predictibil și stabil, menit să încurajeze dezvoltarea investițiilor și stimularea inițiativei antreprenoriale.
Reprezentanții companiei Azomureș și-au exprimat aprecierea pentru cooperarea eficientă cu autoritățile române și față de măsurile economice consecvente adoptate de Guvern pentru a combate efectele crizei provocate de pandemia de coronavirus, care au contribuit la menținerea unui mediu de afaceri predictibil.
Sursa foto: Guvernul României