O casă a ars după miezul nopții la Corunca
O casă a ars după miezul nopții la Corunca

O casă a ars după miezul nopții la Corunca

În această noapte, în jurul orei 00:30 am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu produs la o casă de locuit situată pe strada Tholdalagi Mihaly din localitatea Corunca.

Detașamentul de Pompieri Târgu Mureș au intervenit cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.

La fața locului echipajele de intervenție au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la casa de locuit pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați.

După aproximativ două ore, incendiul a fost lichidat.

Din fericire, în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime, sau persoane care să solicite îngrijiri medicale.

Lt. Călușeri Alexandra