Stirile Punctul

O firmă din Neamț va furniza servere, laptopuri și zeci de calculatoare pentru digitalizarea IML Mureș

Institutul de Medicină Legală din Târgu Mureș a atribuit un contract în valoare de 733.452 de lei pentru achiziția de echipamente și dotări IT, în cadrul proiectului „Ecosistem de guvernanță digitală specifică activității Institutului de Medicină Legală Târgu Mureș”. Contractul, finanțat prin PNRR, a fost semnat pe 6 februarie 2026 și are o durată estimată de 65 de luni.

Câștigătorul licitației este firma TRUE IT POWER din județul Neamț, care va trebui să furnizeze o listă întreagă de echipamente, între care: două servere, 44 de sisteme All-in-One, 20 de laptopuri, 15 tablete, precum și un sistem de stocare backup NAS.

Pe lângă echipamentele de calcul, contractul acoperă și infrastructura de rețea și sisteme de back-up de tip UPS-uri Smart pentru cazurile de întreruperi de energie electrică, echipamente de printare – două multifuncționale laser color A4, 17 multifuncționale laser A4 și o imprimantă laser profesională A3 color – dar și licențe antivirus pentru 64 de echipamente, valabile pe o perioadă de cinci ani. În fine, contractul cuprinde și un pachet de instalare și suport tehnic evaluat la 90.000 de lei.

Criteriul de atribuire a fost cel al celui mai bun raport calitate-preț, cu o pondere de 40% pentru preț și 60% pentru criterii de calitate.