Cu ocazia apropierii sărbătorii Naşterii Domnului şi, mai ales, cu ocazia noului an care va veni în curând, câţiva profesori şi elevi de la Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian” Tîrgu Mureş au realizat un frumos calendar pentru anul 2017, personalizat cu fotografii în care sunt surprinşi, în ipostaze amuzante şi inteligente în acelaşi timp, chiar dascălii sau elevii „papiişti”.
Este o iniţiativă inedită: un calendar personalizat al unei instituţii de învăţământ de stat este mai rar-întâlnit.
Coordonatorul proiectului a fost prof. Cristina Poruţiu. Desigur, elevii dânsei au fost cei care s-au implicat foarte mult pentru ca acest calendar să aibă un aspect profesionist. De exemplu, fotograful a fost eleva Georgiana Tamba de la Papiu.
Fotografiile au fost realizate atât în colegiu (în săli de clasă, în bibliotecă), cât şi în afara instituţiei de învăţământ (în Cetatea Medievală, pe aleea de pe Bulevardul Cetăţii, într-un local).
În calendar apar atât elevi de liceu, cât şi elevi din clasele gimnaziale de la Colegiul Papiu.
Elevii şi profesorii implicaţi au fost încântaţi de ideea de a fi „fotomodele” pentru un calendar personalizat, mai ales că acesta transmite, prin imaginile sale, o părticică din spiritul Papiului: profesionalism, eleganţă, veselie, tinereţe, maturitate, seriozitate, educaţie…
Elevii de la Papiu speră ca acest calendar să devină o tradiţie alături de Târgul de Crăciun, realizat anual înaintea vacanţei de iarnă, existând şi posibilitatea ca de anul viitor, calendarul să fie valorificat, iar din banii obţinuţi să fie ajutate câteva familii cu venituri modeste.
Titi Dălălău