Cele mai multe cafenele au aplicat până la începutul acestei luni o cotă de TVA de 9% pentru băuturile preparate în bar, respectiv cafea, ciocolată caldă, ceai și limonadă, însă Fiscul și Ministerul Finanțelor spun că trebuie aplicată o cotă de 19%, scrie Ziarul Financiar.
Mai mult, ANAF și Finanțele vor să aplice cota retroactiv, de la începutul anului 2023, astfel încât cafenelele, barurile, terasele și restaurantele să achite diferența către buget, mai scrie sursa citată.
Pe lângă scumpire, mai există o problemă cu care se confruntă firmele din domeniu: faptul că Fiscul cere acum banii retroactiv pe băuturile vândute de la 1 ianuarie 2023 cu cotă de 9% în loc de 19%.
Category: Stirile Punctul