Începând din 9 mai, Teatrul Național Târgu-Mureș în colaborare cu Teatrul Ariel vă invită la o nouă activitate culturală destinată tinerilor iubitori de poezie: O lectură, două vorbe! Vom organiza, de două ori pe lună, întâlniri poetice și literare adresate celor care vor să audă povești și să spună povești cu alte cuvinte, sau cu aceleași cuvinte într-o altă manieră decât cea cotidiană.
Ai un autor preferat și nu știi cu cine să vorbești despre el, vino să-l punem sub reflectoarele analizei de toate felurile! Căci prima și ultima regulă a clubului nostru este lipsa tuturor regulilor! Nu trebuie să înveți nimic pe de rost, doar să-ți placă ceea ce auzi și ceea ce gândești despre poezie. Deci, O lectură, două vorbe!? Este deschis pentru toate vârstele, dar este special dedicat copiilor și tinerilor!
„Ne-am gândit la acest proiect ca la un laborator de cercetare al limbajului poetic în diferitele sale variante și accepțiuni culturale. Discuțiile au ca scop inițierea și încurajarea scrisului și cititului, de orice natură, pentru copii și tineri.
Forma de organizare va fi una simplă, bazată pe dialog și pe teme propuse de comun acord cu participanții. Vor exista două direcții: una este descoperirea poeziei universale și a doua este prezentarea propriilor creații într-o reuniune artistică eliberată de clișee și discursuri de judecată.
Este destinat cu precădere copiilor și tinerilor, ca o alternativă la fenomenul „lecturilor obligatorii”, dar participarea este liberă” – a declarat Florentina Váry, coordonatoarea proiectului.
Prima întâlnirea va avea loc în data de 9 mai de la ora 18, la Teatrul Ariel.
O lectură, două vorbe!
Category: Stirile Punctul