Și eu lucrez în Rușii Munți
Mureș, comuna Rușii Munți
Serviciul de Probațiune Mureș deține un parteneriat cu Primăria Comunei Rușii Munți încă din anul 2014, pentru desfășurarea unor activități precum munca neremunerată în folosul comunității.
La o distanță de aproximativ 50 de km de Târgu Mureș, într-o comună cu o populație de 2144 de locuitori și unde tradițiile românești încă se păstrează vii, întâlnim o comunitate care își adună eforturile și priceperea pentru restaurarea unor obiective culturale importante.
Este vorba despre comuna Rușii Munți, în care persoana condamnată V.A., aflată în supravegherea Serviciului de Probațiune Mureș pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, alături de alți localnici, a participat recent la restaurarea zonei din satul Maiorești în care se află Monumentul dedicat eroilor celor două războaie mondiale, care a fost ridicat în anul 1935, prestând activități specifice de pavare.
Totodată, V.A. și-a adus aportul atât la recondiționarea clădirii Școlii din satul Maiorești, cât și la văruirea capelei mortuare din comuna Rușii Munți.
Persoana supravegheată a executat 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, pe care nu le-a resimțit ca o pedeapsă, relatând că a avut mulțumirea de a contribui prin abilitățile sale la bunăstarea comunității, la ceva ,,care se vede”.
Responsabil cu supravegherea activităților neremunerate, viceprimarul comunei Rușii Munți, domnul Ciacău Liviu, consideră că, ,,în mod categoric” munca depusă de persoanele condamnate este necesară și importantă pentru comunitate. Alte aspecte subliniate de acesta fac referire la faptul că persoanele care execută munca în folosul comunității sunt tratate cu respect, iar comunitatea apreciază pozitiv contribuția lor.
Serviciul de Probațiune Mureș are rolul de a coordona întregul proces de executare a muncii neremunerate în folosul comunității de către persoanele aflate în supravegherea sa.
Munca neremunerată în folosul comunității este o modalitate prin care persoanele sancționate cu o pedeapsă neprivativă de libertate, în urma comiterii unei infracțiuni, au ocazia să contribuie la compensarea prejudiciului adus comunității prin prestarea unor activități de importanță imediată pentru aceasta.
În prezent, din cele 1894 persoane sancționate aflate în evidența Serviciului de Probațiune Mureș, 1508 au impusă obligația de a presta muncă neremunerată în cadrul instituțiilor partenere din județ. La nivel național sunt în evidență 65.387 persoane cărora li s-au aplicat măsuri și sancțiuni neprivative de libertate, dintre acestea 55.121 desfășoară activități neremunerate în folosul comunităților din România.
Consilier de probațiune responsabil PR
Monica Adriana DUNCA
Serviciul de probațiune Mureș
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.