Directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) al Academiei Române, Radu Baltasiu, a declarat vineri, la Târgu Mureş, că o regiune formată din judeţele Mureş, Covasna şi Harghita structurată pe criterii etnice este nu doar ‘antimodernă’, ci şi ‘o antisoluţie la criză’.
‘Istoria produce efecte, dacă această regiune (Mureş, Covasna, Harghita – n.r.) a fost percepută ca având efecte perverse în ceea ce priveşte istoria României, foarte probabil să continue să le aibă, deci o regiune structurată pe criterii etnice, pentru că despre aste este vorba, nu numai că este antimodernă dar şi o antisoluţie la criză’, a susţinut Radu Baltasiu, după conferinţa ‘Regionalizarea României – între tradiţie şi model european’, organizată de Universitatea ‘Petru Maior’.
Directorul CESPE a afirmat că împărtăşeşte cele spuse de preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, potrivit căruia, în condiţiile de astăzi, cu informaţiile ce sunt disponibile, ‘în care nu e clar care este criteriul de eficienţă al transpunerii unor abilităţi tehnice, politice, sociale, economice de la centru spre regiune, într-adevăr se pare că se va crea o nouă structură birocratică şi cam atât’.
‘Mi se pare un exerciţiu suplimentar administrativ în raport cu priorităţile economice, sociale, politice ale României, iar la scară europeană îmi este dificil să văd legătura dintre scăderea abruptă a legitimităţii corpului politic european, şomajul masiv, în special în rândul tinerilor, şi această regionalizare, federalizare a Europei ca răspuns la criză’, a arătat Radu Baltasiu.
Potrivit acestuia, singurele ţări cu regiuni funcţionale mai vechi din Europa sunt Spania şi Italia, iar în prezent ‘Spania este aproape de colapsul economic, iar Italia nu este departe de criză’, şi că nici modelul german nu ar fi acum oportun pentru România.
‘În Germania avem o structură relativ compatibilă, structura landurilor, dar în Germania este un construct secular, este un construct în care îngemănarea între politic şi economic funcţionează foarte bine, ceea ce în cazul unei ţări slăbite de criză şi de alte provocări ca România nu ştiu în ce măsură este oportun acest model’, a precizat Radu Baltasiu.
AGERPRES
Ce se mai stie de D-ul Danasan
Primarul Sighisoarei,e de bine