E pasionată de pictură şi a vrut să facă ceva special. Aşa că a renunţat la pânza tablourilor şi s-a apucat de… pictat pantofi sport şi tenişi. Este povestea Simonei, o tânără din Târgu Mureş, care a dus personalizarea la rang de artă. Pantofii sport, tenişii sau espadrilele devin adevărate opere unice în mâinile ei. Doritorii sunt mulţi şi sunt dispuşi să plătească oricât pentru obiectele personalizate.
Are 24 de ani şi a terminat Facultatea de Arte, însă cel mai mult a învăţat pe cont propriu. Acum, încălţămintea pictată de Simona ajunge până în Anglia, Germania sau SUA.
Simona Rad – artistă:Am început cu perechea aceasta. Ăştia au fost primii mei sneakers pictaţi. A fost o pereche de succes, pot să zic, pentru că imediat după am început să am şi alte comezi.
Primul lucru pe care îl face Simona este să se documenteze în funcţie de tema propusă de client. Urmăreşte ore întregi de filme şi seriale pentru a putea reproduce tematica pe încălţăminte.
Simona Rad – artistă: După ce mă documentez îmi salvez tot felul de poze, de cadre din filme sau depinde de tematică, şi mă mai interesez ce au făcut alţi artişti pe respectiva tematică. Perechea de papuci trebuie prima dată pregătită, trebuie şlefuită, trebuie degresată, iar abia apoi începe distracţia, cum îmi place mie să zic.
Nu doar eroii din filme sau actorii din seriale sunt pictaţi pe adidaşi
Simona Rad – artistă: Aici, de exemplu, este un element foarte special pentru persoana pentru care am făcut această încălţăminte. Este o poză dintr-o vacanţă personală de-a lor cu o semnficaţie foarte importantă pentru ei.
Vali Ghica – artist videograf: Chiar mi-am dorit de foarte mult timp să am o pereche de adidaşi cum nu mai are altcineva şi să fie unicaţi. Sunt făcuţi după pasiunea mea, cu camere de filmat, cu ce mă ocup eu, cu meseria mea.
Cei care doresc să-şi personalizeze încălţările trebuie să scoată din buzunare între 50 şi 2500 de lire, în funcţie de complexitatea modelului ales.
Vezi video pe Observator TV