Două treimi din proiectele cuprinse pe ordinea de zi a Consiliului Local Tîrgu-Mureş sunt de negăsit pe pagina de internet a autorităţii locale, www.tirgumures.ro. Aşa că, din nou, suntem obligaţi să lecturăm doar 21 de proiecte din cele 75 ce vor fi dezbătute în şedinţa din 7 martie. Celelalte, probabil, după şedinţă, dacă reuşim să ne însuşim dosare ale consilierilor locali. Sau să aşteptăm să fie publicate hotărârile integral. Aşa că, la 10 ani pe care ar trebui să îi sărbătorim în 2013 de la adoptarea Legii nr. 52 privind transparenţa decizională în administraţia publică, mai degrabă ar trebui să îi comemorăm…
Noroc că târgumureşenii nu sunt interesaţi de şedinţele de Consiliu Local şi astfel că nu prea îi trage nimeni de mânecă pe angajaţii Primăriei Tîrgu-Mureş şi nici pe aleşii locali asupra absenţei lună de lună a proiectelor de hotărâre de pe site-ul autorităţii publice. Astfel, deşi CL Tîrgu-Mureş nu s-a întrunit deloc în luna februarie, în şedinţă ordinară, nici măcar pentru şedinţa din 7 martie, proiectele de hotărâre nu sunt publicate decât parţial, iar celelalte vor apărea, conform obiceiului, doar înainte de şedinţă şi, bineînţeles, nu cu toate variantele. Dar să ne mulţumim, pentru că aşa ne e naţia, cu ce avem şi să încercăm să vă prezentăm cam ce vor dezbate joi aleşii locali.
Vor mai mult timp
În primul rând, Executivul va solicita Aeroclubului României o păsuire pentru construcţia Aerodromului în schimbul hectarelor de la Aeroclubul Tîrgu-Mureş. Pentru obţinerea unei amânări, Primăria Tîrgu-Mureş are nevoie de o hotărâre de CL pe care să o înainteze Aeroclubului României. Mai precis, prin H.G. nr. 439 din 2011 s-a aprobat transmiterea imobilelor propuse (Aerodrom), construcţii şi teren de 97,8786 ha din proprietatea publică a statului şi administrarea Aeroclubului României în proprietatea publică a municipiului Tîrgu-Mureş şi administrarea Consiliului local municipal Tîrgu-Mureş, în vederea realizării obiectivului Parc tehnologic. Autorităţile locale se obligau ca în doi ani de zile să ofere la schimb un alt aerodrom, termen care se cam epuizează pe la începutul verii. Reprezentanţii Primăriei susţin că întârzierile au fost cauzate din culpa personalului aeroclubului care a dat municipalitatea în judecată şi a atacat „Încheierea de intabulare nr. 40574 din 07.07.2011, pe considerentul că, construcţiile nu sunt intabulate şi nu s-a înscris dreptul de folosinţă a acestora pentru imobil şi nu s-a efectuat predarea-primirea… Procesul a fost finalizat prin adoptarea Sentinţei Civile nr. 5632 din 18.07.2012, care a rămas definitivă şi irevocabilă la 24.01.2013 prin neapelare, prin care s-a admis acţiunea Aeroclubului României în sensul anulării intabulării pe considerentul că la data intabulării nu era încheiat protocolul de predare-primire, intabularea urmând a se face după data încheierii acestuia, situaţie în care acţiunea de intabulare s-a repus pe rol”. Mai mult, Primăria a organizat licitaţii pentru a contracta o companie care să construiască un aerodrom, dar la licitaţie nu s-a prezentat niciuna. Prin urmare, pentru a nu pierde terenul, consilierii locali sunt chemaţi să aprobe modificarea articolului 2 din hotărârea CL din 2011 astfel: „Consiliul local municipal Tîrgu-Mureş va transmite, conform legii şi în baza unui protocol de predare-primire în domeniul public al statului şi în administrarea Aeroclubului României, un aerodrom certificat cu un teren aferent strict necesar funcţionării acestuia, conform standardelor europene din domeniu pentru operarea în siguranţă a aeronavelor civile, în maxim 5 ani de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 439/2011”.
Care este acest standard european urmează, probabil, să aflăm cândva, atunci când proiectele de hotărâri vor fi cu adevărat complete.
Drumul de legătură revine
Un alt proiect ce va fi supus dezbaterii aleşilor locali este cel privind modificarea HCLM nr. 163 din 20 mai 2010 prin care o suprafaţă de 7,5 hectare de pe Platoul Corneşti va fi scoasă din circuitul forestier pentru construcţia drumului de legătură între Spitalul Mare şi Livezeni. În urma măsurătorilor, suprafaţa ce va fi scoasă din circuitul forestier – definitiv, respectiv temporar – e mai mare, astfel că e nevoie, din nou, de o hotărâre de CL care să constate această realitate topografică.
Lucrări edilitare
Aleşii vor avea de aprobat şi proiectul privind indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de înlocuire a reţelei de apă, canalizare – inclusiv pluvială, pe străzile: Livezeni, Cutezanţei, Gloriei, Lalelelor, Ştefan cel Mare, Bolyai Farkas, Kogălniceanu, Tîrgului, P-ţa Petőfi Sándor, Bernády György, Mihai Viteazu, Gh. Marinescu. În jur de 7,5 km. Valoarea totală a investiţiei, conform studiului de fezabilitate ce însoţeşte proiectul de hotărâre, este de 10,527 de milioane de lei, inclusiv TVA. Adică, aproximativ 1,4 milioane de lei fiecare km reabilitat de reţea – cred că v-aţi plictisi dacă împărţim pe fiecare din cele trei categorii. Investiţia ar urma să fie realizată în trei ani de zile, după contractarea executanţilor.
De asemenea, Compania Aquaserv va prezenta lista de investiţii propusă pentru 2013, din care spicuim: continuarea lucrărilor care au implicaţii în Programul operaţional Sectorial POS Mediu, înlocuirea/reabilitarea conductei de apă pe str. Trebely, realizarea staţiei de pompare în zona Cornişa, reabilitare şi extindere laborator din uzina de apă, întregire centura hidranţi zona Spitalului Clinic Judeţean, reamplasarea Staţiilor de hidrofor din CT-uri (centralele termice închise), înlocuire reţea apă în zona Autogării. În total, 5,422 de milioane de lei, din care investiţii noi – 2,96 de milioane de lei.
Locativ propune cotă redusă
Locativ SA care a preluat centralele termice de la RFV Mureş Energy solicită acum taxă redusă pe aceste clădiri pentru nu avea probleme de buget şi nu a creşte preţul gigacaloriei produse. Astfel, conducerea companiei propune să achite o taxă redusă, şi anume la un procent de 0,25% din valoarea de inventar pentru aceste construcţii. De asemenea, taxă redusă se solicită şi pentru cele 136 de locuinţe ce vor achiziţiona pe Bulevardul Pandurilor, deoarece acestea nefiind încă închiriate nu produc venituri. Aceeaşi cotă de 0,25 este solicitată şi pentru Pasajul pietonal P-ţa Victoriei, Aleea Carpaţi 23 A, respectiv imobilul situat pe str. Stelelor, nr.6. Acum, dacă va resimţi cineva aceste reduceri, iniţiatorii proiectului nu ne-au lămurit.
Viceprimar cu iniţiative
Viceprimarul Ionela Ciotlăuş continuă să insiste cu proiectul privind constituirea unei comisii a consilierilor care să supravegheze Executivul. Proiectul retras în luna ianuarie de pe Ordinea de zi revine acum în mapele consilierilor locali, aşa cum anticipam.
Argumentele pentru constituirea comisiei sunt următoarele: utilizarea raţională şi echilibrată a terenurilor necesare funcţionării municipiului, asigurarea esteticii compoziţionale în realizarea cadrului constant şi amenajarea cadrului natural din municipiu, protejarea populaţiei, cadrului natural şi construit contra poluării, riscurilor naturale şi tehnologice previzibile, protejarea, conservarea şi acordarea statutului corespunzător de valoare a monumentelor culturii şi naturii şi dezvoltarea economică şi socială echilibrată în condiţiile respectării specificului municipiului.
Comisia, alcătuită din şapte consilieri locali, ar avea doar rol consultativ, dar cu toate acestea, aceasta ar urma să stabilească lista cu priorităţi a proiectelor ce urmează a fi realizate atunci când nu există resurse bugetare suficiente pentru toate proiectele. Comisia ar urma, printre altele, să analizeze toate studiile de prefezabilitate sau fezabilitate, care vor fi puse la dispoziţia Comisiei în 5 zile de la data înregistrării la Primăria Tîrgu-Mureş, prin grija Secretariatului. Toate lucrările comisiei vor fi prezentate Consiliului Local. Comisia va funcţiona până la 1 august când aleşii locali vor fi chemaţi să aprobe sau nu funcţionarea sa în continuare.
Un al doilea proiect iniţiat de către viceprimar se referă la acordarea burselor şcolare pentru anul şcolar 2012-2013. Ionela Ciotlăuş propune ca, pentru acest an şcolar, să se acorde burse de performanţă în cuantum de 200 de lei lunar, burse de merit – 150 lei, burse de studiu – 100 de lei, respectiv burse de ajutor social – 40 de lei.
Bernády sau Şcoala Nr. 2
După o jumătate de an de respiro, disputa asupra denumirii Şcolii Generale Nr. 2 revine. Printr-un proiect de hotărâre, consilierii locali pot legitima sau nu redenumirea acestei unităţi şcolare. Executivul îşi motivează astfel proiectul de hotărâre: „Urmare adresei nr. 6714 înaintată instituţiei noastre la data de 05. 02. 2013 de către numitul Kocsis Lájos, în calitate de reprezentant al Comitetului de Părinţi în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Nr. 2, prin care solicită efectuarea demersurilor necesare atribuirii denumirii de ,,Şcoala Gimnazială Bernády György Általános Iskola” Şcolii Gimnaziale Nr. 2 din Tîrgu-Mureş, precum şi a adresei nr. 4301 înaintată la data de 24.01.2013 de grupul de acţiune al Şcolii Gimnaziale nr. 2 prin care ne aduc la cunoştinţă faptul că s-a propus şi votat în Consiliul profesoral şi în Consiliul de Administraţie schimbarea numelui de ,,Gimnaziul Central”… şi continuă, „la data de 14.02.2013 a fost reunită din nou Comisia de atribuire de denumiri a municipiului Tîrgu Mureş, care a analizat cele două hotărâri ale Consiliului de Administraţie înregistrate în data de 13.02.2013 la registratura instituţiei, propunând atribuirea denumirii de ,,Şcoala Gimnazială Bernády György Általános Iskola”, cu şapte voturi pentru, şi denumirea de ,,Şcoala Gimnazială nr. 2” cu 6 voturi pentru”. Noi prevedem deja scandalul ce va izbucni din nou în CL.
Nu le-am găsit
Proiectul privind aprobarea scutirii de la plată a impozitului pentru automobile hybrid şi electrice iniţiat de către consilierul local PDL Ioana Roman nu este încă postat. La fel nu sunt publicate cele câteva zeci de proiecte de hotărâre privind reabilitarea termică a blocurilor. Să nu fim incorecţi, este unul – Aleea Covasna nr. 9, care însă nu poate fi deschis. De asemenea, proiectul privind asocierea dintre Siletina şi Transport Local este afişat cu o extensie ce îi pune în dificultate pe unii internauţi. Cert este că în luna aprilie, asocierea se cam apropie de sfârşit, dar aleşii locali sunt chemaţi să o prelungească până va fi licitat serviciul public. De asemenea, nu am putut lectura nici proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de maxim 18.000.000 de lei, în conformitatea cu prevederile O.U.G. nr. 3/2013 referitoare la reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, alte măsuri financiare, precum şi modificarea unor acte normative. În schimb am aflat cam la cât se ridică arieratele locale – în jur de 18 milioane de lei – care sunt scadente. Iar enumerarea poate continua.
Ligia Voro