Rolurile și modul de lucru a aproximativ un sfert dintre angajații (23%) la nivel global s-au schimbat după implementarea tehnologiilor de automatizare, potrivit celei mai recente ediții a studiului Deloitte Automation with Intelligence, în timp ce unul din zece a avut deja nevoie de recalificare. Studiul arată că această tendință va continua să ia amploare, respondenții menționând că vor trebui să recalifice o treime (34%) din forța de muncă în următorii trei ani ca urmare a transformării rolurilor.
Sondajul a fost realizat la nivel global în rândul a peste 440 de directori ai departamentelor de IT, financiar și operațional, lideri responsabili cu automatizare și de soluții de servicii, din 29 de țări, inclusiv România.
„Organizațiile trebuie să regândească formarea angajaților pentru a avea o imagine fidelă asupra așteptărilor în ceea ce privește locurilor de muncă și să ia măsuri practice care să reducă impactul asupra forței de muncă în contextul automatizării, deși studiul arată că 58% dintre companii încă nu au evaluat cum se vor schimba rolurile și sarcinile angajaților”, a spus Andrei Ionescu (foto), Partener Coordonator Consultanță și Managementul Riscului, Deloitte România.
Două treimi (68%) dintre liderii de afaceri au apelat la automatizare pentru a răspunde pandemiei de COVID-19, potrivit studiului, iar 23% dintre respondenți au spus că au acordat prioritate automatizărilor care au îmbunătățit reziliența organizației. Studiul subliniază și că serviciile de tip cloud vor deveni principala tehnologie care va susține automatizarea, pentru că permite extinderea, răspunde rapid cererii și optimizează costurilor.
Aproape jumătate dintre respondenți folosesc deja astfel de servicii în demersul de automatizare și o treime (31%) au accelerat investițiile în soluții de automatizare stocate în cloud ca răspuns la pandemie.
Interesul organizațiilor de a apela la tehnologii de automatizare este în creștere
Studiul Deloitte arată că interesul organizațiilor de a apela la tehnologii de automatizare este în creștere, 73% dintre acestea inițiind deja acest proces, cu un sfert mai mult față de anul trecut. Și implementarea acestor soluții capătă amploare, 13% dintre respondenți afirmând că organizația lor folosește peste 50 de soluții de automatizare, în creștere de la 8% în 2019 și 4% în 2018.
Automatizarea robotizată a proceselor rămâne cea mai răspândită tehnologie de automatizare (78%), urmată de recunoașterea facială optică sau inteligentă, cu 51%, managementul proceselor de business (BPM), cu 36%, și inteligența artificială (AI), cu 34%.
Pe lângă interesul crescut față de automatizare, companiile trebuie să aibă o strategie realistă pentru adoptarea acesteia, subliniază studiul.
Doar 26% dintre companiile care folosesc tehnologii de automatizare în faza de testare și 38% dintre cele care implementează și extind astfel de soluții au o strategie la nivelul întregii organizații în acest sens. În plus, doar 40% dintre organizațiile care folosesc astfel de tehnologii în faza de testare și 65% dintre organizațiile care implementează și extind aceste tehnologii susțin că au o viziune și un obiectiv clar și unanim acceptat în acest sens. Studiul subliniază și că, pentru ca o astfel de strategie să aibă succes, ea are nevoie de susținerea liderilor la cel mai înalt nivel, membrii echipei de management (33%) și directorii de IT (27%) fiind cei mai mari susținători în majoritatea cazurilor.
Pentru a reuși să extindă implementarea soluțiilor de automatizare, organizațiile trebuie să analizeze barierele care continuă să le ridice dificultăți în acest demers, concluzionează studiul. Cu doar 38% dintre organizații având definite procese mature și doar 37% dintre acestea declarând că au standarde adecvate controlate de un centru de excelență dedicat automatizării, fragmentarea proceselor și faptul că nu sunt pregătite din punct de vedere IT rămân cele mai importante bariere, ca și în ultimii doi ani. Răspunsurile la sondaj au indicat rezistența la schimbare ca fiind al treilea obstacol, urmat îndeaproape de lipsa unei viziuni clare.
Cea mai recentă ediție a studiului Deloitte Automation with Intelligence analizează perspectivele liderilor în materie de automatizare în cadrul organizațiilor, modul în care tehnologiile de automatizare influențează angajații și efectul pandemiei de COVID-19 asupra strategiilor de automatizare.