România și-a asumat prin PNRR să schimbe modalitatea de taxare pentru folosirea drumurilor, în speță tarifele pentru roviniete, un prim scenariu fiind prezentat joi la Ministerul Transporturilor.
România nu a mai schimbat din anul 2010 cuantumul rovinietei, fiind obligată ca până la începutul verii să transpună în legislația națională Directiva europeană care instituie taxa de drum în funcție de poluare, dar și în funcție de distanța parcursă, nu ca acum pe perioadei de timp.
Potrivit scenariului prezentat, autoturismele ar urma să plătească o rovinietă valabilă pe o perioadă de timp (o săptămână, o lună, un an), diferențiată în funcție de norma de poluare a mașinii.
Scenariul prezentat de consultant prevede ca rovinieta valabilă un an pentru mașinile Euro 6 să crească de la 28 de euro, cât este acum, la aproape 39 de euro, o creștere de aproape 40%. Ea ar urma să se scumpească gradual, începând cu 2026 și până în 2035, astfel încât în 2035 să ajungă undeva la 46,5 euro, adică o creștere față de nivelul actual de aproape 66%. Mașinile care au norme de poluare ceva mai mici vor avea creșteri suplimentare pentru rovinietă: între 30% și 10%.