Imagini surprinse de cei mai activi cititori ai punctul.ro în această dimineață ne prezintă o realitate care pe măsură ce se apropie momentul începerii anului școlar va deveni un calvar pentru locuitorii din zona de vest a orașului: Gheorghe Doja s-a blocat! … iar minute în șir s-a stat efectiv pe loc în coloanele de mașini.
”Lucrările înaintează relativ bine pe ultimele două porțiuni cu impact major asupra circulației și anume între Lidl/Selgros și respectiv Kaufland dar acestea nu pot fi finalizate până la începerea anului școlar. La aceste lucrări se mai adaugă și faptul că cele două mari intersecții giratorii (Lidl/Selgros și Kaufland) trebuie și acestea să intre în reparație la un moment dat – situație care va afecta mult fluiditatea traficului.” au fost concluziile unuia dintre responsabilii din Primărie. Deci, urmează zile grele pentru șoferi, zile care probabil se vor întinde pe cel puțin 2 luni de acum încolo.
Pe de altă parte, finalizarea celor două giratorii și a porțiunii menționate mai sus nu înseamnă finalul lucrărilor! Vor mai fi lucrări estetice și de finalizare, trasarea benzilor, etc.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Mureș Cristina Pruteanu ne-a transmis și situația exactă a lucrărilor:
”Comunicare stadiu de executie modernizare str. Gh.Doja – 28.08.2024
Stadiul de implementare al proiectului „Reamenajarea infrastructurii pe coridorul deservit de transportul public local pe zona Vest – Centru a Municipiului Târgu Mureș” – Modernizare Strada Gh. Doja este următorul :
Tronsonul 1 – Piața Victoriei – Str. Gării ( lungime 1 km )
S-au realizat lucrările la partea carosabilă, trotuare, spații verzi, piste de biciclete și iluminat stradal.
Până la jumătatea lunii septembrie se vor finaliza lucrările la partea carosabilă prin ridicarea la cota finală a capacelor căminelor de utilități, iar ulterior, se va aplica marcajul final și montarea indicatoarelor rutiere.
Totodată se vor finaliza lucrările de așternere a asfaltului pe pistele de biciclete.
În a doua jumătate a lunii septembrie vor demara lucrările de amenajare a trotuarelor în zona Mureș Mall, aici estimăm că vor fi finalizate în prima jumătate a lunii octombrie.
Tronsonul 2 – Str. Gării – Sens Giratoriu Kaufland ( lungime 0,6 km )
Ținând cont de importanța majoră a străzii Gh. Doja, ca arteră principală de circulație, cu un volum semnificativ de trafic de tranzit, lucrările de execuție pentru acest tronson au început mai târziu, în luna august, sincronizându-se cu finalizarea celorlalte tronsoane aflate deja în lucru. Această decizie a fost luată pentru a menține zona ca tampon de descongestionare a traficului, prevenind formarea blocajelor și asigurând intervenții rapide în situații de urgență.
În prezent, se lucrează la partea carosabilă, trotuare, spații verzi și piste de biciclete, iar finalizarea este estimată pentru prima jumătate a lunii octombrie, incluzând și sensul giratoriu de la Lidl.
Tronsonul 3 – Sens Giratoriu Kaufland – strada Bega ( lungime 0,6 km)
S-au realizat lucrări la podul peste pr. Budiu, partea carosabilă, trotuare, spații verzi și piste de biciclete.
Până la jumătatea lunii septembrie se vor finaliza lucrările la pod și la partea carosabilă, inclusiv sensul giratoriu de la Kaufland, iar ulterior se va aplica marcajul final și montarea indicatoarelor rutiere.
Totodată, vor fi finalizate și lucrările la trotuare și de așternere a asfaltului verde pe pistele de biciclete.
Tronsonul 4 – strada Bega – strada 8 Martie ( lungime 1,7 km)
Pe acest tronson s-au finalizat lucrările de execuție la partea carosabilă, piste de biciclete, trotuare și spații verzi.
În cursul lunii septembrie se va realiza aplicarea finală a marcajelor rutiere, a pistelor de biciclete și montarea indicatoarelor rutiere.
Extra :
În perioada septembrie – noiembrie se vor realiza lucrările de amenajare a spațiilor verzi pe toată lungimea proiectului.
Pe parcursul desfășurării lucrărilor, este posibil să mai apară modificări sau restricții de trafic, punctuale și temporare, pe zonele unde se lucrează.
Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!
Termenul de finalizare totală a lucrărilor este 31.12.2024”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.