Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) ”îşi bate joc în continuare de Moldova” prin rezilierea contractului privind actualizarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Târgu Mureş-Ditrău din Autostrada A8, Moldova fiind condamnată la ”subdezvoltare şi izolare”, au transmis, joi seară, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură. Aceştia solicită Ministerului Transporturilor demiterea conducerii Companiei care ”pune pe primul loc liniştea proprie şi siguranţa salariilor pe care le primesc din bani publici”.
”Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere îşi bate joc în continuare de Moldova prin rezilierea contractului, în data de 19 ianuarie 2018, privind actualizarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Târgu Mureş-Ditrău din Autostrada A8. Nevoia stringentă a unei autostrăzi care să lege Moldova de Transilvania (şi mai departe de Europa) a ajuns unul dintre cele mai mediatizate subiecte datorită societăţii civile tot mai implicate. (…) Acţiunile autorităţilor la nivel politic au început să se vadă, lansând chiar un proiect de lege care susţine investiţia. Toţi actorii implicaţi au cerut CNAIR să ridice suspendarea contractului pentru actualizarea studiului de fezabilitate (SF) pe secţiunea Târgu Mureş-Ditrău şi să lanseze licitaţiile de actualizare SF pentru segmentele Ditrău-Târgu Neamţ şi Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni. Fără aceşti paşi critici nu se poate obţine Acordul de Mediu (AM). Fără AM nu se poate emite Autorizaţia de Construire (AC), deci nu se pot începe lucrările în teren”, au transmis, joi seară, pe pagina oficială de Facebook, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.
Potrivit acestora, cel mai probabil, CNAIR va fi nevoită să relanseze licitaţia pentru completarea acestui studiu.
”Anul 2018, cu o încărcătură istorică deosebită, va fi încă un an pierdut pentru Autostrada A8! Mai mult, proiectantul (Search Corporation) al cărui contract tocmai a fost reziliat poate cere despăgubiri în instanţă (cu şanse foarte mari de reuşită), daune care vor fi plătite tot de români. Teama nejustificată în urma controalelor Curţii de Conturi şi DNA (în urma cărora CNAIR a decis suspendarea, pentru mai mult de 12 luni, a contractului proaspăt reziliat), fuga de răspundere şi incompetenţa sunt principalele trăsături ale conducerii CNAIR. Prin deciziile pe care le iau, ei pun pe primul loc liniştea proprie şi siguranţa salariilor pe care le primesc din bani publici, iar interesul naţional nu există pentru ei”, mai spun reprezentanţii Asociaţiei.
Potrivit acestora, această reziliere amână cu ani de zile implementarea autostrăzii, iar lansarea unor licitaţii de proiectare şi execuţie pe studiile din 2010 nu ar face decât ”să pună cruce Autostrăzii A8”.
”Solicităm oficialilor din Ministerul Transporturilor România să demită de urgenţă conducerea CNAIR care, în ultimul an, a bătut toate recordurile de incompetenţă, fugă de răspundere şi subminare a dezvoltării economice”, mai spun reprezentanţii Pro Infrastructură.
News.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.