Stirile Punctul

ONG-urile din Mureș se reunesc la Târgul ONG „Împreună pentru comunitate” – ediția XXIII

Organizațiile neguvernamentale din județul Mureș sunt invitate să participe la una dintre cele mai importante platforme de vizibilitate și colaborare ale sectorului civic local – Târgul Organizațiilor Neguvernamentale „Împreună pentru comunitate”, care va avea loc în 6 și 9 mai 2026, la Târgu Mureș.

Evenimentul aduce împreună ONG-uri, reprezentanți ai instituțiilor publice și membri ai comunității, oferind un cadru de dialog, implicare civică și promovare a inițiativelor locale.

Pe 6 mai 2026, de la ora 16:00, va avea loc Cafeneaua Civică, cu tema „Rolul ONG-urilor în județul Mureș”, un spațiu de dialog deschis între sectorul neguvernamental, autorități și mediul privat.

Pe 9 mai 2026, în Piața Trandafirilor, între orele 11:00 – 18:00, ONG-urile vor interacționa direct cu publicul prin standuri interactive, prezentând proiectele și activitățile lor.

De asemenea, la ora 13:00 va avea loc Marșul Solidarității Civice, un moment simbolic prin care membrii și beneficiarii organizațiilor, alături de comunitate, își exprimă sprijinul față de activitatea ONG-urilor și a voluntarilor.

În zona Ceasului cu flori, publicul va putea participa la momente culturale și flashmob-uri de conștientizare.

Târgul ONG oferă anual oportunitatea organizațiilor din domenii diverse de a-și prezenta activitatea, de a atrage voluntari și de a promova mecanismul de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit, contribuind astfel la dezvoltarea comunității locale.

Organizatorii invită ONG-urile interesate să se înscrie până la data de 24 aprilie 2026, prin completarea formularului:
https://forms.gle/jnQwQZV3hBUTZ3ki7

Pentru informații suplimentare: 0265 311 727.

Evenimentul este organizat de Asociația Divers, Fundația Comunitară Mureș, Fundația Transilvană Alpha și Asociația Mâini Unite.