Conducerea Direcţiei Judeţene de Statistică a făcut un apel la cetăţeni să-i primească pe operatorii de anchete statistice şi să răspundă la întrebări, întrucât s-au înregistrat cazuri când aceştia au fost agresaţi verbal sau nu li s-a permis accesul în locuinţe.
Directoarea Direcţiei Judeţene de Statistică Harghita, Maria Abos, a declarat într-o conferinţă de presă că în fiecare lună se derulează ancheta bugetelor de familie, în 13 centre din judeţ. Operatorii angajaţi ai DJS merg la familiile cuprinse în eşantion, le înmânează un jurnal în care aceştia trebuie să completeze veniturile pe care le au, cheltuielile şi stocurile şi completează împreună cu aceştia şi un chestionar.
Dacă la sate rata de refuz este foarte mică şi cetăţenii nu sunt reticenţi cu operatorii de date statistice, la oraş doar 50 la sută dintre familiile cuprinse în eşantion sunt de acord să răspundă la întrebări.
Maria Abos a spus că s-au înregistrat situaţii în care operatorii au fost confundaţi cu membrii unor organizaţii religioase sau cu reprezentanţi ai unor firme de sondare a opiniei publice, existând cazuri în care au fost şi agresaţi verbal.
În plus, familiile primesc o anumită sumă de bani pentru informaţiile furnizate, fapt care este privit, de asemenea, cu suspiciune de unii cetăţeni.
,,La oraş se întâmplă să li se spună operatorilor că nu dau nicio informaţie statului pentru că nici statul nu-i ajută cu nimic sau ne confundă cu o instituţie de control, care ar urma să le ceară taxe. Din cauza ratei mici de răspuns de la oraşe, ne pleacă operatorii”, a explicat Maria Abos.
Directoarea Direcţiei de Statistică a subliniat că aceste anchete statistice se realizează de foarte mult timp, chiar înainte de 1989, şi au drept scop cunoaşterea situaţiei economice a populaţiei.
În judeţul Harghita, cele 13 centre de cercetare care intră în anchetele bugetelor de familie sunt oraşele Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Cristuru Secuiesc, Gheorgheni şi Topliţa şi comunele Ciucsângeorgiu, Mugeni, Sărmaş, Siculeni sau Racu, Şimoneşti, Căpâlniţa sau Ocland, Sânmartin sau Plăieşii de Jos. Din fiecare centru sunt alese patru gospodării, numărul total al familiilor care intră în cercetare, la nivel judeţean, fiind de 52.
Pe lângă ancheta bugetelor de familie, care se efectuează lunar, în cele 13 centre se desfăşoară şi ancheta forţei de muncă în gospodării.
Maria Abos a dat asigurări că toate datele statistice sunt confidenţiale şi că operatorii solicită datele personale doar atunci când trebuie să-i plătească pe cetăţenii care au răspuns la întrebări.
Conducerea Direcţiei Judeţene de Statistică a pus la dispoziţia cetăţenilor şi două numere de telefon, în cazul în care au suspiciuni legate de unii operatori de anchete statistice.