Serviciul Resurse Umane din cadrul Compania AQUASERV S.A. a primit Premiul de Excelenţă cu ocazia Forumului Regional al Apei 2013. În cadrul expoziţiei anuale de specialitate Expo Apa 2013, organizată de către Asociaţia Română a Apei (ARA) în perioada 10 – 12 iunie 2013 la Palatul Parlamentului din Bucureşti, la care a participat cu un stand propriu şi Compania AQUASERV S.A., a avut loc anul acesta şi Forumul Regional al Apei.
La manifestare au participat reprezentanţii tuturor operatorilor regionali de apă şi canalizare din România, alături de invitaţi din străinătate. Cu ocazia acestui eveniment au fost acordate premii operatorilor de apă/canalizare care s-au remarcat pe parcursul anului 2012 în diferite domenii de activitate.
Serviciul Resurse Umane din cadrul Compania AQUASERV S.A. a fost recompensat cu Premiul de Excelenţa pentru performanţe deosebite în managementul resurselor umane.
Sursa: Aquaserv