Asociația Amphion a lansat un proiect incredibil pentru studenți. În parteneriat cu Universitatea de Arte din Tîrgu Mureș și cu Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Tîrgu Mureș, asociația Amphion demarează proiectul „Student Start-Up 1.0” prin care își propune să ofere studenților de la cele două univeristăți partenere posibilitatea de a-și înființa propria afacere.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 6și se implementează pe durata a 24 de luni, în perioada 19 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2023 și cuprinde 12 activități, distribuite în 3 etape de implementare, pe perioada a 24 de luni.
Proiectul „Student Start-up 1.0” oferă studenților posibilitatea de a participa la unul dintre cele mai performanțe cursuri antreprenoriale oferite de companiile Loop Operations și Ingenius Hub, fiind îndrumați de mentori și consultanți cu peste 10 ani de experiență în domeniul antreprenoriatului.
Premiul cel mare al proiectului creat de Amphion este posibilitatea de finanțare de până la 100 000 de euro nerambursabili. Proiectul își propune să finanțeze cel puțin 13 înreprinderi, în urma unui concurs prin care acestea vor fi selecționate câștigătoare.
Pentru a-și prezenta proiectul, cele trei instituții au organizat o conferință intitulată ,,Dă Start-ul primei tale afaceri” unde au fost invitați reprezentanți ai celor două universități, dar și alți colaboratori.
Oana Leahu, decanul Universității de Arte din Tîrgu Mureș a lansat un îndemn pentru studenți: „Decât să lucrezi la McDonalds, mai bine ai curaj și vino la UAT să-ți înființezi propria afacere.” Oana Leahu a vorbit despre cât de important este curajul în lupta pentru realizarea visurilor. Tot ea a încheiat conferința spunând: „Prima șansă ca să înveți să înoți este să te arunci în apă!”
La conferință au mai participat Dan Mașca, fondatorul REEA; Andi Gherghe, fondatorul 3gHUB, actor și regizor; Mirela Murar, co-fondator Pâinea Bunicii și ultimul, dar nu cel din urmă, Cipri Sabău, ca reprezentant al Hotelului pentru animale Dobby’s House.
ANAMARIA LUISA MARCU
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.