Studenţii Universităţilor ‘Petru Maior’, ‘Dimitrie Cantemir’ şi Universitatea de Arte din Târgu Mureş vor beneficia, timp de doi ani, de stagii de practică profesională, în baza unui proiect cu finanţare europeană accesat de Asociaţia Culturală ‘Amphion’ în parteneriat cu Asociaţia Divers din Târgu Mureş. Iniţiatorii susţin că proiectul reprezintă o noutate în România, este o oportunitate importantă şi unică pentru tinerii studenţi. ‘Până în prezent, nu s-a mai realizat un proiect de asemenea anvergură, cu implicarea studenţilor de la facultăţi şi specializări diferite, care să efectueze un stagiu comun de practică, interdisciplinar, atractiv prin oferirea de subvenţii studenţilor şi foarte folositor pentru integrarea lor ulterioară pe piaţa muncii’, se mai arată miercuri într-un comunicat de presă al Asociaţiei Culturale ‘Amphion’.
Potrivit comunicatului, în cadrul acestui proiect 140 de studenţi din cele trei universităţi vor participa la activităţi specifice unei organizaţii culturale, sub îndrumarea unor tutori cu experienţă în tot ceea ce ţine de înfiinţarea, funcţionarea şi dezvoltarea unei organizaţii neguvernamentale. ‘Studenţii beneficiari ai acestui proiect vor fi selectaţi de la facultăţile de Drept, Teatrologie – impresariat artistic şi Filologie, urmând să beneficieze de două stagii de practică pe an. În primul stagiu îşi vor exersa şi verifica practic competenţele specifice, urmând ca în cea de-a doua etapă – stagiul de practică interactivă – să lucreze împreună la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea propriului lor ‘ONG’. După realizarea şi dezvoltarea ONG-urilor, acestea vor fi prezentate tutorilor şi comisiei de evaluare, iar cel mai bun grup de studenţi va fi premiat cu o vizită de studiu la un potenţial angajator de pe teritoriul Uniunii Europene’, precizează comunicatul citat. Documentul subliniază că, în vederea susţinerii şi sprijinirii participanţilor la proiect, se vor acorda subvenţii fiecărui student care va absolvi stagiul de practică.
Proiectul va fi implementat pe durata a 23 de luni, până la finele lunii ianuarie 2014, şi beneficiază de finanţare nerambursabilă în valoare de 2.043.514 lei, reprezentând 97,90% din valoarea eligibilă a proiectului de 2.087.348 de lei, diferenţa reprezentând contribuţia partenerilor.
AGERPRES