Municipiul Sighişoara s-a alăturat din anul 2010 Campaniei Earth Hour (Ora Pământului) organizată de WWF – România, una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii. Ora Pământului 2013 este programată în acest an pentru 23 martie, zi în care, între orele 20.30–21.30, iluminatul arhitectural din Cetatea medievală va fi întrerupt.
În acest an UNESCO WHC se alătură Iniţiativei organizaţiei World Wildlife Fund încurajand statele Părţi ale Convenţiei 1972 să participe la acţiunile de conştientizare şi prevenire a efectelor nocive cauzate de consumul excesiv de energie electrică, simbolic marcată prin stingerea luminii, în data de 23 martie a.c., în intervalul orar 20.30-21.30. Astfel, Ministerul Culturii invită managerii de situri UNESCO să participe la această campanie, şi să dea dovadă de responsabilitate socială, împartăşind modelul de raportare la mediul înconjurator, promovat la nivel internaţional. Sighişoara este parte a patrimoniului UNESCO din anul 1999, astfel încât va participa, şi în această calitate, la Ora Pământului.