Locuiesc în Târgu Mureș de când mă știu. Și mă mândresc cu asta. Întotdeauna am zis că dacă va fi nevoie de cineva să stingă lumina la finalul acestui oraș mă ofer cu drag.
De fapt din aceste sentimente pornesc și unele dintre articolele mele cu destul de mare succes local. Scriu cu patimă când râd, plâng, am speranțe și trăiesc dezamăgiri.
De data asta scriu despre un subiect care a crescut, și crescut, și intensificat de-a lungul timpului până când gata, am atins limita de acceptare: sirenele de tot felul care rup liniștea orașului și ne fac creierii ferfeliță. Am scris recent despre RO-Alert, dar RO-Alert este doar o parte a problemei.
Acum mă refer și la RO-Alert dar și la sirenele ambulanțelor grăbite tare-tare, a coloanelor de ambulanțe, ambulanțelor mai liniștite dar cu ni-no ni-no urlând la maxim, ale pompierilor și ale poliției, exerciții de alarmare și verificări periodice ale tuturor urlătoarelor de semănat frica printre oameni.
Frații mei târgumureșeni, noi trăim aici o adevărată simfonie de sirene, este o destrăbălare ca în chefurile din studenție: o năvală continuă de avioane inamice; valuri de răniți pe câmpurile de luptă; fiecare incediu e un prilej de poză de grup și binemeritatele ni-no ni-no; IPJ Mureș trăiește într-un GTA veritabil (Grand Theft Auto – joc de calculator cu spargeri, urmăriri, etc), procurorii mai nou sunt tot o treabă prin mașinile lor cu numere speciale … și ni-no ni-no, evident.
Toată lumea ne muncește nouă creierii făcându-și treaba cât se poate de zgomotos ca să știm că ei își fac treaba.
Și nu săriți cu ura! Sunt absolut sigur că sunt situații care necesită ni-no ni-no și da sunt situații care trebuiesc acceptate. Sunt urgențe. Sunt incendii. Sunt intervenții contra-cronometru. Da ele există. Dar să nu-mi explicați că tot vacarmul ni-no ni-no pe care-l trăim este motivat de tot atâtea intervenții la limita dintre viață și moarte!
Și știți de ce sunt atât de sigur pe mine?
Pentru că sunt acreditat la toate aceste instituții ”ni-no ni-no” și comunicatele pe care le primim nu justifică nici 10% din vacarmul zilnic. Deci, ori țin la secret niște grozăvii de operațiuni demne de filme hollywoodiene dar sunt niște introvertiți și nu vor să se laude cu ele; ori … ele – intervențiile astea absolut grave – nu există în cantitatea și gravitatea cu care suntem tocați mărunt cu ni-no ni-no.
Și urmăriți vă rog de acum încolo:
- nu există ședințe de Consiliu Județean sau Municipal să nu treacă absolut întâmplător ambulanțele prin centru
- nu există manifestare cu mai mult de 500 – 1000 de oameni să nu se audă un ni-no ni-no măcar o dată
- nu există un sfârșit de săptămână fără măcar un ni-no ni-no, RO-Alert sau orice altă variantă de alarmare
Asta e lumea în care trăim și cineva ne pune părul pe bigudiuri fără să realizăm.
Propunerea de bun simț este simplă: regulament local (Primăria Târgu Mureș și Consiliul local Târgu Mureș) cu obligarea tuturor instituțiilor la reducerea volumului sirenelor cu 30% sau sub limita de 80 decibeli. Legislația europeană prevede doar un maxim nu și un minim, deci este posibil. Ca să înțelegeți cât e de simplu de rezolvat: volumul sunetului perceput de urechea umană scade în medie cu 1 decibel la 3 metri, deci o sirenă fixată la 80 de decibeli ar fi probabil imperceptibilă după primul șir de blocuri sau după primul șir de case de pe strada ”afectată” de ni-no ni-no.
Trebuie doar puțină voință politică și valul ar porni la nivel național. Și noi toți, am trăi mai liniștiți.
Cristian Teodorescu