Proiectul “Transformarea unui teren degradat în parc în orașul Sângeorgiu de Pădure, județul Mureș”, cod MySMIS 116790, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, va fi implementat în perioada 25/10/2018 – 31/07/2020 şi are o valoare totală de 2.478.728,79 lei, din care 2.346.471,82 lei reprezintă finanţare nerambursabilă.
Programul Operaţional Regional 2014-2020 este implementat la nivel naţional de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea infrastructurii urbane prin amenajarea unui teren neutilizat și degradat în UAT Sângeorgiu de Pădure, respectiv transformarea în parc public, în vederea îmbunătățirii calității vieții, a atractivității pentru locuitori si turiști precum si a imaginii publice a localității. Acest proiect contribuie la realizarea prevederilor POR, „Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
1. Amenajarea unui parc de o suprafață de 16.528 mp (pe locul unui teren degradat, neutilizat) cu funcțiuni multiple: de joacă, de sport și activități în aer liber, de loisir, de pădure urbană, de picnic și integrare socială.
2. Dezvoltarea zonelor de recreere și mișcare în aer liber și diversificarea posibilităților de petrecere a timpului liber.
3. Creșterea suprafețelor spațiilor verzi/cap de locuitor în orașul Sângeorgiu de Pădure de la 3,68 mp/locuitor la 6,73 mp/locuitor
4. Implementarea principiului egalității de șanse și asigurarea condițiilor egale de viață pentru persoanele cu dizabilități, a persoanelor cu nevoi speciale – cu dizabilități locomotorii, prin asigurarea accesului neîngrădit în parc și asigurarea unei toalete ecologice accesibile acestei categorii de persoane.
5. Contribuție la dezvoltarea durabilă prin dotarea parcului cu un sistem de colectare selectiva a deșeurilor și cu un sistem de iluminat cu becuri LED pentru reducerea consumului de energie electrică.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.