în care sunt aşteptaţi, timp de trei luni, scriitori, poeţi, traducători literari şi oameni de ştiinţă din ţară şi din
străinătate.
În comunicatul emis luni de Agenţia Culturală Petőfi (PKÜ) se subliniază că Târgu Mureş este unul dintre oraşele marcante ale vieţii culturale maghiare, care a reprezentat întotdeauna un centru literar şi ştiinţific.
Potrivit comunicatului, programul de rezidenţă dedicat autorilor maghiari care a fost lansat în 2019 se mândreşte în prezent cu 8 locaţii din Ungaria, toate bogate în valori culturale. În aceste rezidenţe au fost deja invitaţi autori maghiari şi străini.
“Până acum, am acceptat solicitări de la 50 de autori; pe lângă numeroşi scriitori şi poeţi maghiari, am avut şi solicitanţi austrieci, indieni, albanezi, români, kosovari, argentinieni, kazahi, sloveni, bulgari, americani, egipteni şi kârgâzi. Rezidenţele organizate împreună cu autorităţile sau organizaţiile locale îi ajută pe autori nu numai în a-şi pune în aplicare planurile de lucru, ci şi în a cunoaşte mai bine şi mai profund oraşul sau regiunea respectivă, a declarat Dániel Levente Pál, director general adjunct al PKÜ, citat în comunicat.
Beneficiarii rezidenţei sunt găzduiţi de Fundaţia “Studium Prospero”. “Studium HUB” funcţionează în centrul oraşului, ca un spaţiu comunitar, tot aici regăsindu-se şi apartamente de serviciu dedicate unor medici şi unor artişti.
În comunicat se mai aminteşte că primul rezident va fi, începând cu luna ianuarie, scriitorul de artă, criticul şi redactorul Norbert Vass.
Sursa: MTI