Orban anunță că nu va contribui la fondurile UE pentru Ucraina: „Ca și cum ai încerca să vindeci un alcoolic trimițându-i încă o ladă de vodcă”

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat luni că a primit din partea preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o scrisoare în care aceasta le solicită statelor membre ale UE fonduri suplimentare pentru Ucraina, potrivit agenţiei MTI, preluată de Agerpres.

„Noi nu ne vom arunca banii pe apa sâmbetei”, a promis Orban într-un mesaj video pe Facebook. Conform premierului ungar, scrisoarea semnalează că suma necesară finanţării Ucrainei este semnificativă. „Iar în această scrisoare ea ne cere bani. Preşedinta (Comisiei Europene, n.red.) le cere statelor membre bani”, a afirmat el.

„Eu încerc să-mi stăpânesc primele mele instincte, astfel încât să pot scrie o scrisoare (de răspuns, n.red.) politicoasă, întrucât este cu adevărat şocant faptul că, în timp ce a ieşit la lumină că mafia de război din Ucraina fură banii europenilor – numai Dumnezeu ştie exact unde sunt -, în loc să dispună un audit sau să suspende noi plăţi, preşedinta Comisiei sugerează să trimitem încă şi mai mulţi bani”, mai spune Orban în mesajul său.