Ziua Mondială a Sănătății este sărbătorită în fiecare an pe 7 aprilie, în urma unei decizii luate în anul 1948, la Geneva- Elveția, de către Organizația Mondială a Sănătății (World Health Organization-WHO).
În semn de apreciere pentru importanta activitate de asistență medicală și pentru rezultatele obținute în perfecționarea actului medical, președintele României, Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a unor instituții din domeniul medical. Printre acestea se află și Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Tîrgu Mureș.
Ceremonia de decorare va avea loc marţi, 16 aprilie a.c., ora 15.00, la Palatul Cotroceni”, precizează Preşedinţia.
Vor mai fi decorate cu:
Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Mare Ofiţer Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca.
Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Comandor Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti, Bacău.
Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler Institutul Clinic Fundeni Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa, Spitalul Municipal Orşova.
Sursa mediafax.