În plină lună de vară și perioadă de concedii, Guvernul României a dat o Ordonanță de urgență care riscă să ducă la concedierea a 4.000 de angajați și a 2.000 de persoane cu dizabilități. Ministerul Muncii ne transmite, printr-un comunicat de presă, să nu ne îngrijorăm, că nu se va întâmpla asta. Noi, cei ce lucrăm în acest sector și care știm cât de dificil și cât de important este să reușești să angajezi în muncă persoane cu dizabilități, suntem siguri de consecințele nefaste ale acestei Ordonanțe și cerem revocarea ei, precum și negocierea unor adevărate măsuri pro-active care să conducă la creșterea gradului de angajare în muncă al persoanelor cu dizabilități. La acest moment, România rapoartează o rata de angajare în muncă a persoanelor cu dizabilități de 17,6%, în condițiile în care la nivelul Uniunii Europene rata de angajare este de 49,2%.
L. și V. trecuseră deja de 18 ani și au trebuit să părăsească sistemul de protecție socială care fusese „casa” lor de până atunci. Abandonate de părinți și familie și-au petrecut toți anii copilăriei (în anii ’90) în diferite„case de copii” unde fuseseră mutate când și cum se hotăra de sus. Au stat în locuri mai bune, dar și în locuri foarte rele. Au fost bătute de copiii mai mari, înfometate de lipsa de fonduri și de organizare din sistem. Au avut însă un loc în care să stea și un pat mizer în care să doarmă. Nimeni nu s-a interesat de ele, de soarta lor, de situația lor școlară. Din cauza lipsei părinților și a condițiilor de viață – impersonale și traumatizante – au dezvoltat diferite dizabilități și tulburări de comportament. Între ele două nu era mare diferență, micuțe de înălțime și slăbuțe, părând niște copii prematur maturizați, atât doar că L. era ascultătoare și îi plăcea să muncească.
Când au ajuns la fundația noastră, deja erau de ani buni ai nimănui. Tot ce s-a putut rezolva prin serviciul de asistență socială al primăriei a fost să poată locui la azilul de noapte, unde aveau voie să stea doar peste noapte, ziua și-o petreceau pe unde apucau. În schimbul acestui serviciu, trebuiau să presteze muncă în folosul comunității. Și așa au ajuns repartizate la noi, unde repede au intrat în programul de angajare asistată pentru tineri cu dizabilități al Fundației Transilvane Alpha, iar ulterior au fost și angajate în cadrul atelierelor protejate ale fundației – L. la bucătărie, V. la curățenie.
Să ajungă să fie angajate a fost o întregă aventură de învățare – să vină la ora fixă la muncă, să țină minte sarcinile pe care le aveau de făcut și ordinea lor, să-și asculte șefii, să învețe să fie colege cu colegii. Apoi, să învețe să-și gestioneze banii – întâi să-i cheltuie pe lucurile absolut necesare, apoi pe altele. Cu V. a fost cel mai greu datorită tulburărilor de comportament dobândite. Nu era obișnuită cu munca, învățase în anii copilăriei tot felul de tehnici de evitare de asumare a responsabilității, era certăreață și, uneori, agresivă. Ne-am ocupat cu mare atenție de ea. Am început prin a observa că dacă vorbim dintr-o parte cu ea părea să nu ne audă. Am dus-o la control ORL. V. avea peste 25 de ani și a fost primul control din viața ei. Într-adevăr, avea probleme auditive la una dintre urechi. Cel mai probabil un dop necurățat la timp în copilăria ei fără copilărie, care s-a infectat și, netratat la timp, a dus la o surzenie parțială. Învățasem lecția, așa că am dus-o după aceea la control oftalmologic. Și da, avea nevoie de ochelari. I s-au cumpărat ochelari. I s-a făcut orar cu pictograme să poată învăța sarcinile de lucru și ora la care trebuie să le facă. Am luat decizia ca tichetele de masă să le primească zilnic – dacă își îndeplinea sarcinile le primea, dacă nu, nu. Evaluarea muncii ei se făcea trimestrial, nu anual ca la ceilalți angajați. Personal implicat? Managerul programului, managerul de caz, șeful ierarhic superior, asistentul social și, ocazional, alți colegi. Scopul nostru?
Cele două fete să se poată descurca independent atunci când vor pleca de la fundație și alți tineri cu probleme le vor lua locul.
Și L. și V. au fost angajatele Fundației Transilvane Alpha ani de zile. Din păcate, lui V. i s-a părut tot mai greu să se descurce în viața de zi cu zi. Probleme cu locuința, gestionarea banilor, auto-gospodărirea, muncă tot mereu și, cu toate acestea, atâta insecuritate în fiecare zi. A făcut cerere de reintrare în sistemul de protecție socială și, pe baza dizabilității sale, a fost internată într-un centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică. Am văzut-o câțiva ani mai târziu – potolită, aproape apatică, îngrășată peste fire datorită medicamentației administrate. O viață în care nu se va mai întâmpla aproape nimic.
Cu L. a fost mai ușor. Firea ei disciplinată și energia cu care muncea au ajutat-o să treacă peste toate neajunsurile – adaptarea la locul de muncă, aceleași probleme cu găsirea unei locuințe, dificultatea gestionării responsabile a banilor, auto-gospodărirea. Cu toate acestea, a mers mai departe. De aproape 10 ani este angajata Fundației Transilvane Alpha și unul dintre cei mai „de gașcă” colegi. Toată lumea o cunoaște și o salută pe coridor zâmbind.
Prin programul de informare, consiliere a locului de muncă de la Fundația Transilvană Alpha s-au oferit servicii pentru angajarea și păstrarea locului de muncă adaptate nevoilor tinerilor cu diferite dizabilități, în special, dizabilitate intelectuală. Peste 400 de beneficiari au beneficiat de serviciile noastre în peste 10 ani de existență a programului. Am angajat oriunde s-a putut – în cadrul atelierelor protejate ale fundației sau la companii. Am angajat de câte ori a fost nevoie – dacă erau concediați sau își dădeau demisia beneficiarii noștri se întorceau la noi ca să găsească un alt loc de muncă. Agențiile pentru forță de muncă nu au servicii specializate pentru angajarea persoanelor cu dizabilități. De aceea, spre exemplu, rata de angajare în muncă pentru persoane cu dizabilități intelectuale este de sub 1% la nivel național. La Fundația Transilvană Alpha era în jurul a 50%, datorită serviciilor adiționale dezvoltate – evaluarea abilităților și realizarea profilului ocupațional, cursuri pentru dobândirea deprinderilor de viață independentă, căutare activă de locuri de muncă pentru tinerii cu dizabilități, angajare asistată și monitorizare pe tot parcursul perioadei cât persoana cu dizabilitate era angajată.
Pentru a putea angaja persoane cu dizabilitate intelectuală la firme ne foloseam de prevederile legale care stabileau că organizațiile (firme, instituții publice, ONG-uri) care au peste 50 de angajați trebuie să angajeze 4% persoane cu dizabilitate sau dacă nu, trebuie să aleagă între a cumpăra bunuri și servicii de la ateliere și unități protejate sau să plătească o taxă, numită fond de handicap, la bugetul de stat. De regulă, abordam companiile cu o propunere mixtă – să angajăm persoane cu dizabilitate acolo unde este posibil, respectiv de restul sumei de bani disponibilă din fondul de handicap să se cumpere bunuri, servicii de la atelierele nostre protejate și să ni se plătească serviciile de angajare asistată și monitorizarea a persoanelor angajate. Astfel, noi ne îndeplineam obiectivul principal – acela de a angaja persoane cu dizabilitate pe piața liberă a muncii, a ni se plăti serviciile sociale adiționale pentru menținerea locului lor de muncă, precum și menținerea în muncă a persoanelor cu dizabilități severe din cadrul atelierelor protejate. La instituțiile publice nu a fost posibil să angajăm tineri cu dizabilități intelectuale, în special datorită modului în care se organizează concursurile de angajare în sistemul public.
Cum suntem afectați de recenta Odonanță 60 emisă de Guvernul României în timpul vacanței parlamentare? Ați văzut mai sus câți angajați urmăreau activitatea V. în cadrul fundației ca să învețe să-și îndeplinească sarcinile. Pentru tinerii noștri cu dizabilitate, angajați în companii, costurile aferente muncii acestor angajați și specialiști erau plătite din fondul de handicap. Acum, conform modificărilor legii, compania va trebui să le plătească din banii proprii. Apoi, cumpărarea de produse și servicii din atelierele și unitățile noastre protejate nu se mai poate face din fondul de handicap. Iar, cu produsele și serviciile noastre realizate cu peste 30% angajați, persoane cu dizabilități, vom concura, de la 1 septembrie începând, în aceleași condiții de calitate și preț cu oricare companie cu același obiect de activitate din România.
În condițiile actuale, în cel mai bun caz ne vom reduce serviciul de angajare în muncă a tinerilor cu dizabilitate, în cel mai rău caz va trebui să închidem serviciile sociale atașate activității economice din atelierele și unitatea protejată din lipsă de fonduri pentru a le susține.
Când a emis Ordonanța 60, Guvernul României a susținut că intenționează să dinamizeze agajarea în muncă a persoanelor cu dizabilități. Nu e adevărat. Această Ordonanță va distruge și ce a fost funcțional până acum și nu va pune nimic în loc, decât o mare sumă de bani plătită de companii și insituții publice la bugetul de stat și o coadă lungă, lungă de cetățeni, inclusiv persoane cu dizabilitate cu mâna întinsă să mai primească „ceva”.
Andreia Moraru,
Președinte Dizabnet – Federația prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilități
Manager proiect Fundaţia Transilvană Alpha