A fost publicată în Monitorul Oficial, vineri, Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care se asigură accesul la îngrijiri și concedii medicale pacienților confirmați cu boala, indiferent de locul de acordare a îngrijirilor medicale. Monitorizarea stării de sănătate a pacienților de către medicul de familie, deasemena, va fi remunerată, conform aceleiași OUG.
Monitorizarea se va face telefonic și prin telemedicină, pe baza unui contract încheiat cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate prin care medicul va fi plătit cu 105 lei tarif pe caz.
”Și până acum au făcut astfel de consultații dar această monitorizare nu erau reglementată și în baza acestor monitorizări ei vor putea emite și certificatele de concediu medical fără să fie nevoie de alte evaluări sau decizii de la DSP.”, a explicat președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mureș, Manuel Butiulcă, citat de RadioTârgu Mureș.