Brand-ul nostru ca și oraș este reprezentat de activitatea medicală. Lumea spune despre orașul nostru „mă duc la doctor la Târgu Mureș”. Avem cadre medicale care fac performanță, în ciuda condițiilor în care își desfășoară activitatea.
Noi, pacienții, avem nevoie de specialiști pe mâna cărora să ne simțim în siguranță, dar în același timp avem nevoie și de salon cu număr mic de paturi, de toaletă, de hrană suficientă și de calitate, de consiliere psihologică, de materiale sanitare și dispozitive medicale de calitate și care să se regăsească în fiecare unitate medicală.
Am spus încă de la începutul mandatului de deputat că prioritatea noastră, a comunității, trebuie să fie construirea unui spital. Raportul de acreditare ANMCS cu privire la clasificarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș confirmă acest lucru.
Am susținut acest lucru atât public, cât și în cadrul diferitelor întâlniri oficiale.
Am insistat, cu fiecare ocazie, să ne așezăm la masă și să ajungem la un consens asupra locului și finanțării: Parlamentari, Primărie, Consiliul Județean, UMFST, Spitale. Dezbateri publice cu cetățenii.
Construirea unui spital nu ține de orientarea politică a fiecăruia. Sau n-ar trebui să țină.
Spitalul este al comunității, al nostru, al tuturor, români și maghiari. Boala nu te întreabă dacă ești român sau maghiar.
Este foarte bine faptul că UMFST-ul s-a dezvoltat, însă trebuie să se țină cont de contextul în care se află spitalele. Studenții sunt cei care au de suferit, calitatea învățământului are de suferit.
Am văzut, în ultima vreme, inițiative private de construire de spitale. Sigur, nu este un lucru rău, însă, din poziția de reprezentanți ai statului e obligatoriu să ne preocupe construirea unui spital public, la care să avem cu toții acces.
Reacțiile pe care le-am văzut în spațiul public, de la primar la diverși politicieni sunt doar reacții menite să capitalizeze politic și nimic altceva. În fapt, nu exprimă dorința de a contribui la rezolvarea problemei.
Avem nevoie ca activitatea medicală să se dezvolte.
Interesul public trebuie să fie mai presus de afaceri de grup, de interese politice, de etnie, bani și putere.
Lavinia Cosma
Deputat USR